Udrea, cu frunza călcată-n picioare

Prin doamna Udrea, guvernul Ba­sescu (observati ca n-am comis eroarea si insulta de a zice guvernul Boc) nationalizeaza fara mila orice eveniment public, de la Sambra Oilor pana la Sarbatoarea Corcoduselor cu Sambure. O adresa somativa, telegrafiata electric, atentiona or­ga­nele locale dependente de buget sa nu scape cumva printre degete vreun iar­maroc traditional, vreo cumetrie re­ligioasa, vreun parastas cu public. Fie­care trebuie sa se bucure, portoca­liu, de o atentie, de o maslina guver­na­mentala, de un piscot insotit de prezente inalte, gesturi decontabile electoral. O asemenea nelipsita pre­zenta, inalta si prin desfasurarea pe verticala a tocurilor, este chiar doamna cu pricina, intrata deja in folclor prin dragostea infocata, de sorginte po­litica fireste, in care o infasoara pre­sedintele.

Nu exista taiere de mat a unei panglici, forfecare de bretea tricolora insotita de fanfara si imortalizata fotografic, festivitate cu popor la inaugurarea unei punti peste garla fara doamna Udrea. Incet, incet, ceilalti manuitori festivi de foarfeca au fost eliminati, profesionalismul doamnei insarcinate cu optimismul la Co­tro­ceni fiind deasupra oricarei alte ambitii ravnitoare la intaietati. Doamna taie panglica unui parc facut in mijlocul unui sat imprejmuit de paduri si fanete inflorite natural, inaugureaza orice telecabina, patinoar, talegondola, gradinita (inca in faza de proiect), moara cu ciocanele si zdrobitor de struguri. Toate, de la tiribom­ba la fatuit un bloc, trebuie sa se ins­taleze in mintea cetatenilor ca dependente ombilical de initiativa patrioti­ca a doamnei. Ce vrea presedintele? Vrea, clampane unii care se dau me­reu informati, s-o lase in locul lui, s-o suie pe tron in Deal, s-o unga, dupa ce-a facut-o bulibasa peste lovelele na­tionale, carmaci. Pentru treaba asta, oricate voturi ai sterpeli, e nevoie de oarece simpatie a norodului. Ce nai­ba, se trezeste gloata si fluiera! Drept pentru care doamna Udrea e impinsa zi si noapte, cu berbecul sacilor de bani, in fata. Si tare-i place!

Fiindca veni vorba de fluierat, sa ma opresc la evenimentul frumos al meciului lui Lucian Bute, castigat prin zdrobirea adversarului in runda a patra printr-o fulgeratoare lovitura de stanga. Bietul francez, care boxase inteligent pana atunci, impovarandu-ma cu oftaturi, a cazut la podea ca un sac cu cartofi. Pumnul lui Bute a trezit sentimentul mandriei de a fi roman, ceea ce n-a izbutit nici Ziua Tricolorului si nici ordinul lui Basescu, pe cat de inutil pe atat de caraghios, de a mai trece o data Prutul. Pentru ce? Pentru a mai pierde o data o Basarabie pierduta, pentru a mai plati zeci de ani datorii de razboi, pentru a mai pierde, printr-un nou dictat, Ardealul? Ma rog, intram in alta poveste. Boxerul din Galati, al carui talent a fost mobilat superb de antrenorii de peste Ocean, a scos, dupa atata seceta de victorii, lumea in strada, am vazut lacrimi de bucurie, s-a scandat 'Bute – Romania'. In sala incapatoare a Galei (exceptionala prestatia in ring a luptatorului Simion), mii de glasuri au scandat pentru victoria romanului. In localitati sarace si pustii pana ieri, lumea a reinviat si s-a inmultit chiuind in intersectii. Lovitura lui Bute a rascumparat multe umilinte, multe dosuri de laba primite nedrept, prin strainataturi, de multi dintre noi, ne-a facut, o clipa, sa uitam ca am ajuns saracii Europei, ca platim deja miliarde de euro dobanzi la un imprumut asasin, din care n-am ales nimic. Bute, dupa jalnicele prestatii ale nationalei de fotbal, ne-a aratat ca sportul-rege poate fi boxul si ne-a reinvatat cuvantul victorie. Am ajuns, zicea cineva, rusinea lumii. Sambata seara, pugilistul Lucian Bute, copil de tarani dintr-un sat galatean, ne-a facut sa ne umflam in pene si sa redescoperim mandria de a fi de pe aici. E prea putin pentru mandrie nationala? Categoric. Aveam nevoie insa de putinul asta.

Ceva a capusat insa victoria. Gu­vernul Basescu, prin favorita Udrea, lipit ca un ciulin de aceasta gala, a do­rit sa-i impoziteze sportivului apla­u­zele, ovatiile, valurile de simpatie. Sa le puna accize si sa tripleze TVA-ul. A vrut cota parte. A vrut chiar mai mult. Aplaudati-o pe ea! – s-a auzit o voce. Pe care ea? Pe Udrea! Ea l-a pocnit pe francez. Fara ea acest meci n-ar fi existat, fara ea Bute ar fi fost culcat la podea. Dumnezeule mare! A urmat, in clipa in care publicul s-a dezmeticit, un vuiet de revolta, huiduieli, fluieraturi. Nimeni sau aproape nimeni n-a contestat aceasta initiativa, pusa in practica de firma privata a lui Obreja si decontata ge­neros de stat. La milioanele de euro tocate aiurea de Udrea, pe reclame frunzoase pentru un turism in colaps, la risipa pe care o face aceasta femeie, nu din banii ei si nici ai lui Basescu, ci din banii nostri, cheltuielile pentru aceasta gala de box au fost acceptate. Rasplata victoriei ne-a facut sa iertam risipa. Discretia ministresei i-ar fi adus poate ceva simpatie. Dar obraznicia de a nationaliza electoral pumnii incasati sau dati de Bute mi se pare cumplita. Sanctiunea din partea publicului a venit prompt. Huooo mincinosilor, huooo sarlatanilor, nu ne mai duceti, nu puteti sa ne confiscati si aceasta bucurie, sa va instalati curul pe ea. Gata.

Multi dintre noi sunt acum in vacanta. Vremurile grele, din ce in ce mai grele, nu-si iau insa repaos. Ele vor continua nemilos, stergand chiar si bucuria de o clipa a unei victorii sportive.