x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un demers curajos și necesar

0
Autor: Serban Cionoff 13 Apr 2015 - 15:35
9 aprilie 2015 era termenul până la care Consiliul Superior al Magistraturii trebuia să transmită Biroului Permanent al Senatului soluţia privind avizarea propunerii camerei superioare a legislativului privind modificarea art.96 din Legea nr. 303 /2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. O iniţiativă curajoasă şi salutară care vizează răspunderea patrimonială  a magistraţilor care comit erori judiciare. Erori care, după cum prea bine se cunoaşte, au fost sancţionate drastic de către CEDO şi de pe urma cărora, în perioada 1 ianuarie 1998- 17 aprilie 2014, de la bugetul ţării s-au plătit despăgubiri  în valoare de fix 194.439,89 lei.

 Numai că, nici pe 9 aprilie 2015 şi nici după aceea, CSM nu a dat răspuns solicitării transmise de către Senatul României. Sau, dacă l-a dat, acest răspuns nu a fost comunicat public. Ceea ce înseamnă că, şi într-un caz şi în altul, ceva nu este în regulă…
 Desigur, se poate spune că, dacă anul acesta, ziua de 9 aprilie a fost în Săptămâna Paştelui, asta însemnă şi că răspunsul CSM-ului va veni… la paştele cailor. Joc de cuvinte pe care îl resping în mod categoric, aşa după cum resping orice prezumţie asupra avizului CSM.

 Câteva observaţii punctuale se pot, cred, face. Prima ar fi aceea că respectiva iniţiativă a fost lansată şi este susţinută de un important număr de senatori PSD, PC, PNL, UNPR, PP-DD, UDMR, independenţi şi neafiliaţi. Aşadar de către legislativ, care, după cum preciza Cristiana Anghel, dintre iniţiatorii documentului, răspunde reacţiilor societăţii faţă de erorile judiciare care sunt tot mai dese. Insist asupra ideii că iniţiativa aparţine camerei superioare a legislativului  şi nu, după cum (poate)ne-am fi aşteptat, uneia dintre atât de vocalele asociaţii , ligi sau forumuri care şi-au înscris pe frontispiciu sintagma „ apărarea drepturilor omului”. Fapt care spune multe, dar pe care,mi-ar place să cred că oamenii de bună credinţă se vor abţine să îl califice, automat, şi ca fiind „o nouă tentativă de  încălcare a independenţei justiţiei”.

Asta cu atât mai mult cu cât sintagma „tentativă de încălcare a independenţei justiţiei” a devenit, din păcate, în foarte multe cazuri, doar o formulă retorică prin care se încearcă mascarea şi legitimarea abuzurilor şi a nedreptăţilor comise de către judecători şi procurori la comandă politică- mai pe româneşte spus: „cu rea voinţă”- sau , pur şi simplu, din crasă incompetenţă. La care se adaugă şi calitatea foarte îndoielnică şi eficienţa slabă a controlului exercitat prin organismele îndrituite să vegheze asupra calităţii actului de justiţie.  În fine, dar deloc în ultimul rând, cred că aceste proiect de modificare a textului de lege- pe care m-aş bucura foarte mult să îl văd votat în Parlament şi promulgat de către Preşedintele României- nu reprezintă decât un pas, foarte important ce-i drept, pe lungul drum al unei adevărate reaşezări a justiţiei româneşti în matca normalităţii. Mă gândesc, deloc întâmplător, la un foarte necesar demers legislativ care să pună capăt aberaţiei monstruoase edictate sub ministeriatul de funestă amintire al Monicăi Macovei şi parafat de către Amiralul Dezastrului Naţional, Traian Băsescu, prin care procurorii au devenit magistraţi. Şi nu doar că au devenit egali cu judecătorii, ba chiar şi sunt cei care dictează verdicte!

 Ceea ce oferă serioase argumente pentru a vorbi despre România ca fiind „o republică a procurorilor”. Fiindcă altminteri, cum am putea să luăm afirmaţia, de fapt ameninţarea făţişă, a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi- mai nou, desemnată de către Forbes România ca fiind „cea mai influentă femeie din România”- , potrivit căreia „trebuie” să fie arestaţi şi 10000 de oameni „dacă încalcă legea”. Chiar aşa mult prea influentă doamnă? Mai ales că, după cum a demonstrat foarte clar Radu Tudor, dumneavoastră aţi revenit ulterior asupra cifrei, sărind de la 1000 la… 10.000! Ne puteţi spune şi nouă de ce această modificare halucinantă?  Dar, mai departe: de când şi până când procuratura are calitatea de a aresta? Iar, dacă tot a venit vorba,ce caută în discursul unui magistrat al unui stat de drept, stat membru al Uniunii Europene, vorba asta de tipică inspiraţie KGB-istă: „ trebuie să arestăm”?  Nu era mai corect să spuneţi: „dacă se va dovedi că încalcă legea” şi nu doar „ dacă încalcă legea”?

În tot,  iniţiativa Senatului României este un   demers curajos şi necesar pentru demnitatea şi credibilitatea justiţiei din România. Aşa după cu orice încercare de obstrucţionare a adoptării sale nu este decât un nou şi foarte ruşinos pas spre totalitarism şi abuz nelimitat sub masca justiţiarismului de drept comun.

Serviciul de email marketing furnizat de