V-a murit Pittiş

de Corneliu Leu | 07 Aug 2007 • 00:00

V-a murit Pittiş, copii dragi ai tuturor vărstelor nonconformiste! Şi-a luat zborul spre cele celeste minunata pasăre de argint din pletele lui!... Pasărea aceea neostentativă, in blugi banali, precum mierla in penajul ei modest, care devine atăt de elocvent printre tot felul de codobaturi şi ciori vopsite strident, ce nu ştiu decăt să cărăie. Pasărea ce ne dădea ocol trasănd cu zboru-i in jurul nostru o rotondă de concert prin planarea ei elegantă, uşor, fără sincope, inclinăndu-se cănd pe aripa rock şi cănd pe aripa folk, spre a-şi marca rotirea ca o vrajă a sentimentelor pure pe care le trezea in toate sufletele, făcăndu-le să uite in acea clipă că omul mai are şi latura sa de laşitate sau conformism.

Pentru că - invăluindu-ne in pletele lui pe care mulţi ar fi vrut să i le tundă şi dăruindu-ne cu discretă apariţie tot harul sincerităţii pentru o trăire estetică pe care politrucii ar fi vrut să ne-o sugrume - orice ar vrea să spună unii sau oricum ar vrea să se impăuneze alţii, Pittiş a fost la noi adevăratul disident, adevăratul contestatar şi adevăratul consecvent pe această cale. Care nu a făcut nici exibiţionism atunci, nici caz după aceea; ci a rămas in geaca lui, cu cocul lui, cu sufletul lui curat de care n-avea cum să se apropie compromisul. Ca un simbol de calmă perseverenţă in rectitudine, cu o filozofie de fond personal specifică fiecărui om ostil agresiunilor care-i incalecă valorile libertăţii.

In acest fel Pittiş nu s-a izolat niciodată, ci s-a inconjurat in adevărurile artistice şi comportamentale pe care le iubea şi, curat exemplu pentru generaţia lui, a fost mai tare decăt orice incercare de a-l dezbrăca sau a-l tunde. S-a imbrăcat in hainele pe care le considera necesare, s-a-nconjurat de rolurile, ritmurile şi armoniile pe care le iubea, s-a dăruit tehnicilor moderne in care credea şi a incărunţit astfel frumos, fără să-i fie teamă să clameze către acea "lume-lume" de banalitate şi conformism acuzator la adresa visurilor generaţiei lui, marele adevăr al "Vinovaţilor fără vină".

Ecoul a fost cu atăt mai larg cu căt prezenţa lui se dovedea mai neostentativă. Moţu, modestul alint pe care-l accepta, rezona şi-n generaţia noastră, cea dinaintea lui, dar intra in vibraţie puternică tocmai pentru că o exprima pe a sa şi pe cea viitoare. După cum alţii, mult mai gălăgioşi pe moment, s-au dovedit şi mult mai inconsecvenţi pe parcurs.

Ştiind să intre exact in registrul de largă amplificare contemporană care a făcut ca intr-o ţară civilizată ca Anglia Beatlesii să fie recunoscuţi drept autentici lorzi, el a reprezentat cu valoare de unicat acest curent aici, fără să-i pese că era pe Dămboviţa. Şi şi-a construit canalul lui cu apă limpede, cu apă curată, cu apă plină de vivacitate care s-a numit Canalul Tineret al Radiodifuziunii. L-a construit, l-a modernizat, i-a fost funcţionar credincios şi harnic şi a făcut echipă cu alţii fără să-şi dea aere de genialitate neinţeleasă. Apoi, datorită lui, datorită impătimirii lui de artist pentru moderna tehnică IT, lăsăndu-i la o parte pe neinspiraţii care administrează umplerea cu prostioare şi banalităţi a lungimilor de undă hertziene, a intemeiat, tot pentru acest tineret al inimii lui tinere, cel mai puternic şi mai inovativ Radio-net.

Din pricina aceasta, tragica mea exclamaţie de astăzi este: "V-a murit Pittiş, copii dragi ai tuturor vărstelor nonconformiste!"... Dar fiindcă tot mă adresez la persoana a doua, nu mă pot abţine nici de la unda de sarcasm cu care le-aş spune celor care l-au pensionat in plina lui tinereţe cu plete de argint: "V-a murit Pittiş, şi nu vă mai stă in cale, funcţionari nenorociţi şi lipsiţi de imaginaţie, care l-aţi pensionat!".

Nu vreau să comentez. Există crime care se consemnează ca atare fiindcă nu vin din răutate, impulsivitate, cinism sau instigare, ci vin din prostia care se manifestă, prin rea-credinţa nepedepsibilă. De exemplu: constatarea că moartea la vănătoare a lui Ludovic Spiess a fost naturală şi că nimeni n-a tras in el nu este adevărată. In inima lui de mare artist care a adus atăta glorie ţării trăsese cu căteva săptămăni inainte ministrul de tristă amintire securistă care i-a trimis un control eminamente politizat, aşa cum, din strict interes de partid, a făcut fără rezultate concrete şi cu alte teatre. Şi, iarăşi de exemplu: fără să-i fie ruşine că şi generaţiile mai tinere sunt reprezentate de mulţi parlamentari incapabili sau corupţi, şeful carierist-traseist al unui partid care in limba franceza inseamnă exact ce reprezintă in Romănia, cu evident amatorism exibiţionist propune limita de vărstă la candidaturi, in loc de criteriul valorii şi al insemnătăţii politice. Şi, incă o dată, de exemplu...

Dar ce să mai dăm exemple, cănd l-am avut pe Pittiş atăt de tănăr şi de creator pănă-n ultima clipă, demonstrănd diferenţa dintre existenţa creatoare a monştrilor sacri şi meschinăria partizană a unora care işi dovedesc, incă de la tinereţe, nechemarea şi parazitismul in funcţie?!
Despărţindu-ne de un om care şi-a marcat veacul prin propria pasiune, ajungănd astfel a fi mult mai profesionist decăt funcţionarii de profesie şi mai categoric disident decăt disidenţii de profesie, ne consolăm durerea constatănd că, doar pentru satisfacţia celor din a doua categorie, el se situează la timpul trecut. Dar pentru toate vărstele creatoare şi nonconformiste Pittiş rămăne şi subiect de meditaţie, şi exemplu de ce-i reprezintă in continuare personalitatea, chiar dacă aici, lăngă Balcani şi pe firul bălţit al Dămboviţei, nimeni nu s-a găndit că săngele lui e cel puţin la fel de albastru ca al Beatlesilor recunoscuţi de Coroana Angliei.