x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale V-am prins, vrăjitoarelor!

V-am prins, vrăjitoarelor!

de Adrian Ursu    |    20 Apr 2015   •   20:46

 A murit Mărioara. Nu aveți cum să spuneți că nu ați aflat sau să mimați naivitatea “Care Mărioara?!” pentru că știrea a intrat pe toate găurile posibile, ca apa infiltrată de la vecinul de la 7 care a plecat în concediu și a uitat robinetul deschis. A murit, deci, Mărioara și România și-a ținut respirația să nu rateze nicio secundă din țigăneala supremă. Spoturi, imagini exclusive de la fața locului și capul mortului, declarații, calcule de avere, înjurături, icnete isterice, huiduieli, făsâituri de sprayuri lacrimogene și lacrimi smiorcăite, bocitoare și pocitoare. Dacă Putin se hotăra să invadeze toată Ucraina, Republica Moldova și România, ajungea cu tancurile până la Nădlac cât curgeau două generice de breaking news despre îmbălsămare. Și scutul antirachetă de la Deveselu fusese comutat în weekend ca să  prindă transmisiile de la Eternitatea-Privat.

Un alt cor de bocitoare se ridică însă peste România: pensiile parlamentarilor trebuie stopate! Jale mare dar și indignare plus instigare. Deputații și senatorii sunt ostracizați, se cere însemnarea lor cu  un X roșu pe spate că au propus pensiile nesimțite. A devenit subiect național și noua temă de propagandă. Nu zic, să fie toată lumea la fel, să se voteze egalitarismul! Doar că nu ar fi mai bine să se indigneze toată nația și în legătură cu privilegiile în vigoare pentru foștii președinți? De ce, dacă parlamentării sunt nesimțiți, alde Băsescu se poate lăbărța în mii de metri pătrați, are șofer și sepepişti plus venit de la stat pe viață? Temă de inspirație pentru bocitoare.

×