Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Saptamana Mare a adus, la Sangeru, in noaptea primei denii, prima bruma, dupa ce pamantul, descaltat de zapezi, inviase in bulbul de arpagic si radea roz in zarzari. Lumea imputinata a satului, mutata jumatate in Spania sau Italia unde lucreaza cu ziua, isi vede, ca in Evul Mediu, de ale ei. Doi boi, indemnati de un flacau de 16 ani, deseneaza, chinuindu-se sa tina linia dreapta, brazde succesive care se cheama aratura, undeva in spatele casei mele. La voi, m-a intrebat acum cativa ani un ziarist strain, venit sa ma viziteze, n-a fost descoperita masina de cosit? Se mira de opinteala noastra in coasa, chelind cu truda o raritura de faneata. Nu, nici motocositoarea, nici tractorul, nici mixerul de faramat bolovani, cu atat mai putin elicopterul de suflat chimicale in pomi cand vin omizile. La noi totul a ramas ca la inceputul lumii. Ca la inceputul lumii crestine, bat si clopotele, iar sunetele cuvintelor mele imi bat si ele ritmic in cap ca si cand as incerca preschimbarea in vers a editorialui meu musai politic si grav. Cum sa ma vindec?
Se-aud, zori-seara, clopote pe tarna
Si dinspre Tisa clopote se-aud
Si toaca-n care plange un calugar
Batand cu talc pianul ei de dud.
Vecernii si utrenii peste sate
Si deniile care au pornit
Excursul nostru catre zeitate
Suirea, iute stinsa, in zenit.
Cum as putea, in Saptamana Mare
Sa scriu altcum decat plangand in rima
De Inviere stiu ca sunt legat
Dar si raspunzator pentru-acea crima.
Ne iarta Doamne pentru ce-am facut
Ne iarta pentru Fiu-Ti rastignit
Ne iarta pentru cate inca facem
Calaii-s imposibil de oprit.
Bat clopote in sute de biserici
Vorbesc peste paduri si peste sate
Intr-un limbaj tradus numai de ingeri
Epistola catre divinitate.
Vine-nvierea, simte-n fibre iarba
O-nfiorare ce-o strabate bland
Si noi simtim ca Pastele revine
Si radem, dar i-un ras parca plangand.
