Daca cineva i-ar sui fetele pe mese, dl prezident probabil ca s-ar infuria. Cand e fata altuia, e un banc bun.
Presedintele Romaniei a adunat in aceasta saptamana noi distinctii si competente. Luni seara a primit din partea Asociatiei brokerilor o Diploma de onoare pentru sprijinul constant acordat pietei de capital. Joi, la Timisoara, intr-o veselie debordanta, Traian Basescu a fost certificat intr-o indeletnicire pe care ar trebui sa o stapanim cat mai multi - resuscitarea cardio-vasculara. Sa privim spre cele doua momente festive din viata presedintelui. De cand exista bursa moderna in Romania postrevolutionara, adica de 11 ani, nu-mi aduc aminte ca fostul ministru, fostul primar al Capitalei sau, mai nou, locatar la Cotroceni sa fi dat semne ca-l intereseaza dezvoltarea acestei institutii. Ca detinator de conturi bursiere? Nu apare nimic in declaratia de avere. Ca initiator de legi? Nu s-a impus! Poate doar cutremurul provocat actiunilor Rompetrol, in dauna "prietenului" Patriciu sa-l fi apropiat de Bursa, ca o parghie pentru zgandarirea adversarilor. Murmurul din sala la anuntarea diplomei l-am interpretat nu ca o mirare, ci ca o usurare. Un scut pentru a-l tine cat mai departe de domeniul spre care s-au avantat cu bocancii procurorii militieni asmutiti de omul din Deal. Mulajul pe care a fost instruit Traian Basescu la Timisoara, in cadrul unui curs scurt in tehnica resuscitarii, nu este doar butaforie. Este simptomatic pentru lucrul de fatada, de mantuiala, in care sunt obisnuiti romanii. Acel "stil romanesc" ironizat de straini poate fi foarte bine ilustrat de diploma de absolvire inmanata in aplauze presedintelui. Basescu, vazandu-se resuscitator, a si propus unei ziariste sa-i arate ce stie, invitand-o cu vulgaritate pe masa. Daca cineva i-ar sui fetele pe mese, dl prezident probabil ca s-ar infuria. Cand e fata altuia, e un banc bun. Tehnica resuscitarii mulajelor de ghips era stapanita de dl. Traian Basescu si fara atestat. A aplicat-o si ex-social-democratului Stolojan, pentru a-l readuce in fruntea PNL. Suflarea in ghips este si mai ilara cand este certificata de directorul unui spital care a cazut la examenul de manager.Citește pe Antena3.ro