x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vistieria se umple, dar regele e gol

0
Autor: Ionuț Bălan 19 Mar 2009 - 00:00

Am citit în toamna anului trecut într-o carte a lui Murray Newton Rothbard ("Ce le-a făcut statul bani­lor noştri") o postfaţă a lui Jörg Guido Hülsmann în care acesta prezenta sub forma unei poveşti schema după care se derulează, în liniile generale, crizele economice şi monetare actuale.

Ba, mai mult decât atât, am rezumat spusele lui Hülsmann într-un editorial apărut în Jurnalul Naţional în octombrie 2008. Dar nu mă pot abţine să nu public încă o dată "profeţia" economistului german, pentru a vedea că acum a ajuns să se verifice punct cu punct în România.

Povestea lui Hülsmann începe cu regele unei ţări mici, Alfania, care-şi inflaţionează moneda sa, alfa, şi, în consecinţă, cursul de schimb al alfa faţă de beta, moneda unei ţări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulţi bani pe importuri, investitorii betanieni îşi văd ciuntite capita­lu­rile plasate înainte de deprecierea monedei alfa, în schimb, regele alfa­nian şi industriile exportatoare se îmbogăţesc pe seama propriilor supuşi şi a investitorilor străini.

Pălmaşii alfanieni n-au cum se feri din calea inflaţiei, dar capitaliştii betanieni încep să renunţe rând pe rând la investiţiile din Alfania. În această situaţie, marea masă a alfanienilor ajunge să fie pre­judiciată îndoit de inflaţie: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de altă parte, prin diminu­area capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării, deci viitorului lor.

Cu recesiunea pe cap şi cu vistieria goală, regele alfanian e constrâns să manevreze rezonabil inflaţia pentru ca investitorii betanieni să nu mai înregistreze pierderi. Dar, surpriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania şi le promite că va produce suficient de multă monedă beta pentru a stabiliza cursul alfa. Asta îl face pe regele Alfaniei să revină la comportamentul iniţial. Bagă mai departe inflaţie, dar fără a avea motive să se mai teamă de efectele negative ale acesteia. Cu garanţia monetară betaniană acordată monedei alfa, capitalurile betaniene nu se mai repatrieză, ba chiar mai vin şi altele. Siguranţa de care se bucură cursul de schimb îi permite regelui să se îmbogăţească în continuare.

La un moment dat însă, Guvernul Betaniei, presat de dificultăţi de mare amploare, renunţă la a-i mai sprijini pe exportatorii de capital. O criză puternică izbucneşte în Alfania, deoarece economia alfaniană s-a specializat de-a lungul anilor de inflaţie în sectoare ce erau rentabile datorită fluxurilor de monedă betaniană. Enormele probleme apărute sunt potenţate de deprecierea monedei alfa. Investitorii internaţionali evită Alfania într-un moment în care importul de capital ar fi permis restructurarea economiei.

Foştii profitori de pe urma inflaţiei - regele, familia şi prietenii - reprezintă însă cel mai important obstacol în calea restructurării. Ei au devenit, graţie inflaţiei, cei mai puternici capitalişti ai ţării. Dar, spre deosebire de alţi întreprinzători, nu şi-au clădit averea nici pe creativitate, nici pe calităţile anticipative, ci doar pe multiplicarea banilor de hârtie, pe care au impus-o populaţiei. Acum ei sunt la cârma economiei, dar nu ştiu ce să facă.

Din punct de vedere economic, Alfania alunecă din criză în recesiune, căci puternica familie regală nu posedă spirit antreprenorial, iar micilor antreprenori privaţi le lipseşte capitalul. Această recesiune ascunde un pericol politic pe care regele trebuie să-l îndepărteze cât mai repede. Dar, din moment ce el însuşi nu poate provoca schimbarea economică, caută credite din străinătate pentru a tempera situaţia critică, de exemplu, în Betania. Astfel, Alfania devine dependentă din punct de vedere politic de această putere.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   alfa,   alfania,   regele

Serviciul de email marketing furnizat de