Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu acest prilej, am cumpărat de la muzeul mănăstirii câteva cărţi printre care şi „Portret. Zoe Dumitrescu Buşulenga Maica Benedicata”, apărută la Editura Nicodin Calgraful. Carte care, potrivit celor care au alcătuit-o, „încearcă să alcătuiască desenul uni personalităţii de mare anvergură umanistă, de erudiţie vie paidetică şi să redea ceva din chipul ei interior- creştinismul care L-a mărturisit pe Hristos prin gând şi faptă şi şi-a asumat viaţa monahală: academician profesor doctor Zoe Dumitrescu Buşulenga-Maica Benedicta’’.
Evocările reunite în carte se datorează unor distinşi literaţi,oameni de artă, universitari şi slujitori ai dreptei credinţe care consideră că întâlnirea cu Zoe Dumitrescu Buşulenga a fost un eveniment fast şi care le-a influenţat în mod decisiv devenirea profesională şi umană. De aceea, cred că readucând în actualitate lecţia de viaţă a eminente personalităţi a şcolii şi a culturii româneşti, Zoe Dumitrescu Buşulenga, avem, la rândul nostru, şansa de a descoperi un model de creaţie şi de viaţă definit de o profundă vocaţie umanistă, al cărui idee cardinală o reprezintă etosul echilibrului. Temă pe care, la cursul de istoria literaturii universale al cărui titular a fost, Zoe Dumitrescu Buşulenga o dezvolta cu predilecţie punând accent pe conceptul „mesotes”(măsură, echilibru) ca linie de conduită a condiţiei umane. Atrăgând, în acelaşi timp, atenţia că unui „hybris”, îi urmează, inevitabil, „catharsis”-ul, adică purificarea. Lecţie pe care, la rândul său, Zoe Dumitrescu Buşulenga o învăţase de la tragicii greci, domnia sa neuitând să facă, în acest sens, trimitere la studiile eruditului Aram Frenkian.
Scriu aceste rânduri şi, inevitabil, ajung la întrebarea: mai poate interesa această paradigmă a etosului echilibrului pe cei care trăiesc, gândesc şi se comportă în logica aşa-zisei societăţi de consum, numită şi a tuturor posibilităţilor? O societate pe a cărei scală de valori nu se mai regăsesc, prioritar, valorile spirituale-valorile etice, estetice sau religioase- ci numai valoarea de schimb şi valoarea de întrebuinţare? Subiect pe care omul de ştiinţă şi formatorul de conştiinţe care a fost, prin excelenţă, Zoe Dumitrescu Buşulenga îl va ataca fără rezerve şi fără precauţii de circumstanţă, mai ales având în vedere efectele pe care asemenea excese le au asupra formării şi afirmării tinerelor generaţii. “Nu se poate trăi fără modele’’ spunea domnia sa într-un interviu şi dezvolta ideea în următorii termeni: „Tinerii sunt total debusolaţi, au nevoie de valori. De unde să le ia dacă nu există acele persoane care să le deschidă drumul către valori i dacă aud că ceea ce noi, bătrânii, considerăm valori, nu sunt valori ci non-valori?Atunci, în mintea lor, se face o confuzie absolut dramatică”.
Fără îndoială, asemenea afirmaţii pot surprinde şi pot fi contestate, dar, din păcate, ele au un profund temei dat de o dureroasă experienţă pe care profesorul universitar doctor Zoe Dumitrescu Buşulenga a trăit-o prin anul 1982. Se afla, domnia sa, la un seminar cu studenţii din anul II cărora încerca să le transmită fiorul emoţional al unui monolog din „Orestia” de Eschil pe care îl recita. Deodată, un student din fundul clasei a întrerupt-o: „Doamnă, ce ne tot bateţi capul cu prostiile astea?” Profesoara a înlemnit, dar nu şi acel precursor al tinerilor frumoşi şi liberi din zilele noastre, care a continuat în aceeaşi tonalitate: „Daţi-ne pe ăştia moderni, să-i citim pe ăştia”. După cum se poate lesne presupune, profesoara a aşteptat reacţia celorlalţi, dar pentru că această reacţie nu a venit, a urmat, numaidecât, decizia categorică: „Şi atunci mi-am pus haina pe spate,era primăvară, mi-am luat cărţile,n-am spus un cuvânt, am ieşit, m-am dus direct la decanat şi am cerut pensionarea”.
Se întâmplau toate acestea în anul 1982, în vremea când noua revoluţie culturală îşi producea nefastele efecte, aşa încât se poate spune că studentul cu pricina gândea şi acţiona… pe linie. Pe linia partidului! Tot ce se poate,dar, din păcate, nici după căderea regimului partidului-stat asemenea reflexe ale gândirii unice şi intoleranţa care derivă din ea nu au dispărut. Dimpotrivă,sub impulsul reţetelor şi, mai ales, al reţelelor globaliste, nişte “judecători fără judecată’’, după cum bine i-au numit oameni cu simţul dreptei măsuri, au decretat că Eminescu este “cadavrul din debara’’, de care trebuie să ne debarasăm cât de curând pentru a intra în Uniunea Europeană(!!!) .Tot ei susţinând că că noţiunea de Interes Naţional ar fi una aparţinând exclusiv lexicului naţionalist-comunist. Răspunsul eminentului dascăl şi om de cultură Zoe Dumitrescu Buşulenga nu a întârziat: „Trebuie să ne păstrăm identitatea, să ne păstrăm valorile. Şi modelele. Un popor fără modele se prăbuşeşte’’.Şi, în aceeaşi notă:”Nu ne interesează trecutul, iar asta ne taie rădăcinile. O lume fără rădăcini este o lume fără morală’’. Avertismente cărora le va adăuga un îngrijorat şi îngrijorător semn de întrebare: „Credeţi că de la manele ne vom putea întoarce la Johan Sebastian Bach?’’
Aşa gândea, aşa ne-a învăţat să punem întrebări şi să le căutăm răspunsuri doamna profesor Zoe Dumitrescu Buşulenga,ori de câte ori era pusă în faţa unor realităţi pe care nu putem să le denumim decât prin cuvântul “catharsis’’. Dar, văzând că vacarmul nihilist-globalist îi acoperă spusele, a decis să se retragă în lumina credinţei şi s-a călugărit la Mănăstirea Văratic, luând numele Maica Benedicta. Pentru ca, atunci când a presimţit că se apropie ceasul despărţirii de această lume, ultimele sale cuvinte au fost: „Să-l apăraţi pe Mihai’’. Pe Mihai Eminescu, acela căruia i-a consacrat o monografie menită să stea alături de clasica lucrare a lui G. Călinescu.
Acesta este sensul moral al vieţii şi operei profesoarei Zoe Dumitrescu Buşulenga şi pe care Dan Grigorescu, el însuşi un nume de referinţă al spiritualităţii româneşti îl defineşte în textul apărut în cartea despre care am scris: „Într-o lume tulbure, agitată de atâta improvizaţii, în care scările de valori se prăbuşesc,doamna Zoe a rămas un exemplu statornic al conştiinţei dornice de certitudini”.
Exemplară lecţie de viaţă despre etosul echilibrului pe care m-aş bucura să nu se mai găsească,şi de data asta, cineva care să o respingă cu aceleaşi necugetate vorbe: „Ce ne tot bateţi la cap cu prostiile astea?”
