Criza economică mondială este mai gravă decât cea din anii '30, pentru că ea intervine într-o lume "complet globalizată", susţine liderul cubanez Fidel Castro, într-un articol publicat luni de presa oficială şi citat de AFP.
Făcând aluzie la Marea Depresie a anilor '30, fostul preşedinte cubanez afirmă că lumea de atunci "nu seamănă cu nimic celei care există în prezent, complet globalizată, cu mai mult de 190 de state reprezentate la ONU, ai căror locuitori sunt toţi ameninţaţi".
Potrivit lui Castro, riscurile actuale sunt admise de către toţi experţii, "chiar şi cei mai optimişti", precum şi de către un număr tot mai mare de "oameni politici americani influenţi".
"Repercusiunile crizei actuale sunt vizibile în eforturile disperate ale marilor lideri mondiali", a adăugat Fidel Castro, făcând aluzie la recenta vizită în Cuba a şefilor statelor chinez, Hu Jintao, şi rus, Dmitri Medvedev.
El a subliniat în articolul său şi o coincidenţă între Marea Depresie şi criza actuală, semnalând că ele au intervenit în momentul schimbării preşedintelui american.
Herbert Hoover cedase atunci Casa Albă lui Franklin Roosevelt, în timp ce Barack Obama urmează să-l înlocuiască pe George W. Bush.
Părintele Revoluţiei cubaneze din 1959, Fidel Castro, care a renunţat în februarie, din motive de sănătate, la puterea politică în favoarea fratelui său, Raul, rămâne foarte influent pe insula comunistă şi apropiat de liderii stângii "antiimperialiste" latino-americane.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro