Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adolescenţa este perioada când labirintul sufletesc are numeroase desluşiri şi mai ales ieşiri, când totul este posibil.
Adolescenţa este perioada când labirintul sufletesc are numeroase desluşiri şi mai ales ieşiri, când totul este posibil.
Cu toţii am trecut prin această minunată senzaţie de nebunie provizorie, de plutire, de privit lumea de deasupra norilor. Dar câţi dintre noi pot spune cu certitudine că povestea de atunci poate fi conjugată la timpul prezent cu mai multă pasiune şi mai multă nebunie. Acum un an am primit de la o prietenă o scrisoare. O ştiam din liceu. A trecut prin viaţă la fel ca toată lumea, cu bucurii şi cu necazuri. În plus avea doar nebunia de patru ani, din liceu, care a luat sfârşit o dată cu plecarea lui din ţară. A suferit, dar a trecut peste durere şi a luat-o de la capăt. S-a căsătorit, a avut un copil, dar la scurt timp soţul a părăsit-o. Ea a dus pe umerii ei toată greutatea lumii şi nu i-a mers rău. Într-o zi s-a reîntâlnit cu iubirea din liceu la un cocteil. S-au recunoscut, şi-au povestit, dar drumurile li s-au despărţit la ieşire. A primit de la el, la scurtă vreme, o scrisoare şi m-a rugat să o citesc. Voia să ştie că nu înţelege greşit ce spunea el. “Bună dimineaţa, iubito!
Mă cuprinde o mare emoţie când îţi scriu, când ştiu că ai să priveşti aceste rânduri cu pofta cu care eu îţi spun că te iubesc. Nu-ţi ascund că viaţa mi-a făcut o mare şi cu totul nesperată bucurie readucându-mă în viaţa ta. Sunt mut de uimire şi nici chiar acum când îţi scriu nu sunt sigur că este adevărat ce se întâmplă. Eşti ca un caiet de pe vremea când eram elev, pe care-l credeam iremediabil pierdut şi pe care l-am găsit printr-o mare minune. Îl răsfoiesc încet, râd şi plâng la un loc. Aceeaşi inocenţă, acelaşi aer curat, mirosul de flori din braţele tale, interminabilele plimbări pe jos. În toţi anii care au trecut am acoperit amintirile, dar n-am uitat nimic. Câţiva ani am scris câteva caiete pentru tine. Niciodată nu m-am gândit că le vei citi. Le-am aruncat într-un moment de furie pe mine însumi. M-au copleşit şi pe mine greşelile, am învăţat să sufar, dar să mă şi bucur mai mult de fiecare clipă. Uite, clipele trăite intens îmi ajung ani întregi, îmi umplu zilele triste care mă cuprind deseori. Nu sunt singur, am prieteni care mă iubesc şi pe care îi iubesc, viaţa mea sentimentală e plină de iubire şi de furie, de prostie şi de lehamite. Nu mă plictisesc. Obosesc, atâta tot. Dar toate astea pălesc în faţa ta. De când ai reapărut în viaţa mea parcă merg din nou pe scara tramvaiului. E bine, e rău, nu mă ostenesc să aflu să nu stric un echilibru care mă ţine în această stare de beatitudine. Când se va sfârşi se va sfârşi. Vreau să trag toată seva acestei clipe admirabile care poate ţine o zi, o lună sau toată viaţa.” Amuţită, nu am ştiut ce să-i răspund. Am sfătuit-o să-şi asculte inima. Aşa a făcut… şi ultima dată când am auzit de ei a fost când mi-au trimis o vedere cu familia lor, mărită şi fericită, de la Veneţia.
