x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Adrian Năstase: Traian Băsescu este un accident istoric pentru România

Adrian Năstase: Traian Băsescu este un accident istoric pentru România

de Ovidiu Ciutescu    |    04 Iun 2008   •   00:00
Adrian Năstase: Traian Băsescu este un accident istoric pentru România

13: 21 • Preşedintele Traian Băsescu este un accident istoric pentru România, care trebuie uitat de cetăţeni, a declarat, miercuri, la sediul central al PSD, preşedintele Consiliului Naţional (CN) al social-democraţilor, Adrian Năstase, citat de Rompres.

Preşedintele Traian Băsescu este un accident istoric pentru România, care trebuie uitat de cetăţeni, a declarat, miercuri, la sediul central al PSD, preşedintele Consiliului Naţional (CN) al social-democraţilor, Adrian Năstase, citat de Rompres.

VIRULENT. “Traian Băsescu este un accident istoric pentru România, un om pe care din campania electorală l-am prezentat exact aşa cum se comportă el astăzi. Dragi români, nu aveţi de ce să vă miraţi, acesta a fost Traian Băsescu, un personaj care se uita în oglindă, descoperea că este comunist în vremea campaniei electorale, iar acum descoperă că este anticomunist cu tot felul de schelete şi fantome în dulapuri, dar alţii au altă părere despre ce înseamnă fantomele din dulapul lui Traian Băsescu. Trebuie să-l uităm, el a fost un accident în istoria României. Trebuie să ne vedem de problemele reale ale Bucureştiului. Campania electorală trebuie să continue cu ceea ce este de făcut mai departe pentru ca Bucureştiul să fie cu adevărat o capitală europeană”, a spus Năstase. El îl consideră pe şeful statului ca “pe un animal rănit, care sare şi muşcă pe toată lumea”, dezamăgit că PD-L a ajuns la 30% din 50%, cît preconiza. Adrian Năstase consideră declaraţiile făcute marţi seară de preşedintele Băsescu la adresa PSD şi a lui Ion Iliescu ca fiind incalificabile şi de neconceput pentru un şef de stat: “Dar, din moment ce el nu mai vrea să îmbrace această haină, ceea ce face în calitate de şef de campanie electorală pentru PD-L, trebuie examinat cu atenţie. El încearcă să mute campania electorală, în care are impresia că Blaga va pierde în faţa lui Oprescu, într-o dezbatere Băsescu - Iliescu. Cred că bucureştenii, la primărie, au avut ocazia să-l judece pe Traian Băsescu. I-au dat consilii, i-au dat bărcuţe cu consilieri şi, pînă la urmă, Băsescu i-a lăsat baltă pe bucureşteni şi a plecat în altă parte, unde îşi aduce aminte din cînd în cînd că ar fi important să nu pătrundă nimeni în dosarele secrete ale primăriei şi dezbaterea este cumplită. Sînt, cred, probleme atît de grave la Primărie, încît pare o disperare a lui Traian Băsescu să nu ajungă cineva acolo să vadă ce s-a întîmplat”.

×
Subiecte în articol: basescu traian magazin