x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Agenti dubli - Prietenie absoluta

Agenti dubli - Prietenie absoluta

de George Arion    |    26 Feb 2006   •   00:00
Agenti dubli - Prietenie absoluta
SUSPANS
Ati citit "Spionul care venea din frig"? Dar "Cartita"? Dar "Casa Rusia"? John le Carre, autorul lor, e un romancier englez de elita, cu multe calitati, dintre care doua esentiale: scrie foarte bine si cunoaste, in detaliu, lumea pe care o prezinta - aceea a spionilor, a agentilor dubli si tripli, a oamenilor cu o mie de fete. Pentru ca, e bine sa stiti, o vreme a facut parte din serviciul secret al Majestatii Sale. Sau, poate, nu e bine sa stiti.

Aceste insusiri se regasesc si in "Prietenie absoluta", cea mai recenta carte a sa. Scriitorul urmareste cu o ironie bine temperata - o caracteristica a stilului sau - destinul a doi prieteni, Ted si Sasha. Amandoi imbratiseaza, in tinerete, vederi de stanga in Berlinul occidental al anilor ’70, ravasit de tulburari studentesti, apoi devin agenti dubli - si in slujba temutului STASI, si in slujba serviciului secret britanic - pentru ca, dupa ce zidul Berlinului cade, destinele lor sa mearga pe fagasuri diferite. Ted devine ghid turistic, nelinistitul Sasha hoinareste fara rost pe mapamond. Ejectati dintr-un "sistem porcesc, dupa cum ei insisi se exprima, se trezesc ca "doi vagabonzi ai razboiului rece pusi pe liber", incapabili sa se adapteze la noua lor situatie. In cele din urma, Sasha il regaseste pe Ted si-i propune un proiect finantat de catre o putere oculta - acela de a crea o contrauniversitate la care sa se predea chipurile numai adevarul. Dar cei doi ajung victimele acestui plan nebulos, initiat in scopuri murdare. Senzatia lor ca sunt stapanii propriilor destine se dovedeste falsa - de fapt, inca o data, se comporta ca niste marionete manuite de puternicii zilei.

Viziunea lui John le Carre asupra lumii de azi e una amara. El creioneaza un tablou sumbru al societatii actuale, neavand incredere nici in capitalismul care preamareste consumul, nici in falsul paradis al muncitorilor din socialism. Cu o admirabila tehnica a amanarii - o alta caracteristica a stilului sau - el dezvaluie cu incetinitorul biografiile secrete ale personajelor, sporind gra-dual suspansul actiunii.

Ted si Sasha sunt protagonistii sacrificati ai unei inscenari abjecte, care o sa va puna pe ganduri si o sa va alunge pentru multa vreme confortul interior. Ceea ce nu v-ar strica, din cand in cand.

×
Subiecte în articol: magazin