Cântăreţul britanic Boy George a restituit Ciprului o icoană din secolul al XVIII-lea, pe care o cumpărase în urmă cu 26 de ani de la un comerciant londonez, fără să ştie că opera de artă a fost furată în 1974, dintr-o biserică din nordul insulei. Icoana a fost regăsită graţie vigilenţei de care a dat dovadă un preot. Cu ocazia difuzării unei emisiuni TV olandeze, acel preot a remarcat icoana, ce era expusă în reşedinţa fostului membru al grupului Culture Club.
Preotul şi-a dat seama că era vorba de aceeaşi icoană ce a fost furată din biserica Saint Charalambous din Neo Chorio Kythreas, scrie AFP, preluată de Mediafax. Acest sat se află în partea de nord a insulei ocupate de Turcia în timpul invaziei din 1974, care a dorit să contracareze lovitura de stat organizată de naţionaliştii ciprioţi de origine greacă, susţinuţi de Atena, ce doreau alipirea Ciprului la Grecia.
Reprezentanţii clerului cipriot l-au contactat pe cântăreţul britanic, furnizându-i documente semnate de experţi, care atestau originea icoanei, dar şi declaraţia preotului din Neo Chorio Kythreas. Potrivit comunicatului emis de Biserica cipriotă, cântăreţul Boy George, în vârstă de 49 de ani, a cumpărat această icoană, care îl reprezintă pe Iisus Cristos, în anul 1985, de la un comerciant din Londra, fără să cunoască istoria tabloului. "Cântăreţul a acceptat să restituie icoana", se afirmă în comunicatul Bisericii cipriote, "declarând că doreşte ca aceasta să revină cât mai repede în biserica din care a fost luată în mod ilegal şi sperând că şi alte persoane îi vor urma exemplul". Icoana a fost restituită miercuri, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată într-o biserică ortodoxă din Londra.
Din 1974, Biserica cipriotă a denunţat fără încetarea furtul a peste 500 de opere de artă sustrase din biserici din nordul insulei şi a cerut cu insistenţă retrocedarea operelor furate, care au ajuns pe piaţa neagră a obiectelor de artă, lansând de multe ori acţiuni în justiţie.
Boy George a devenit celebru în anii '80, cu piesa "Do You Really Want To Hurt Me?" şi a părăsit trupa Culture Club în 1987, pentru o scurtă carieră solo, înainte de a deveni un DJ de succes în cluburile londoneze şi de a-şi lansa propria linie de articole vestimentare, B-Rude. Grupul s-a reunit, pentru scurt timp, în 1998 şi, ulterior, a susţinut un concert în 2002, la Royal Albert Hall din Londra.
În anii '80, pe când se afla pe culmile gloriei, Boy George reprezenta una dintre cel mai uşor de recunoscut figuri din industria muzicală internaţională. Însă după ce cariera talentatului DJ britanic a intrat într-un con de umbră, acesta s-a luptat cu dependenţa de droguri şi numele lui a apărut în presă doar ca urmare a problemelor pe care le-a avut cu justiţia.