Cea mai recenta colectie de printuri pentru Carturesti, realizata de Leo Burnett in colaborare cu Daniel Voinea, director de marketing Carturesti, surprinde intr-o forma savuroasa un concept deosebit pentru o altfel de librarie. Campania pune accent pe importanta atmosferei ce insoteste lectura si efectul acesteia asupra cititorului.
Solutia aleasa pentru setul de printuri, desi aparent simpla, ascunde multe intelesuri. Unul dintre ingredientele spatiului Carturesti este ceaiul. Acesta din urma apare in viziunea creativilor ca si element de atmosfera in procesul de lectura. Fiecare executie in parte induce gustul pentru lectura. E un indemn la creativitate, la orizonturile pe care le deschide o carte buna si la modul in care aceasta influenteaza modul de a gandi si a privi lucrurile. In printul Lolita, crapatura pliculetului de ceai ipostaziaza lumea senzuala si torsionata a cartii lui Nabokov. Influenta pe care o astfel de lectura o are asupra cititorului este evidenta prin asocierea de natura erotica, in termeni de forma, cu un banal plic de ceai. Chiar daca mesajul este oarecum explicit, acesta pastreaza o nota de mister si reuseste sa patrunda dincolo de aparente. LEGATURA. In cel de-al doilea print, poate mai usor de inteles decat primul, pliculetul de ceai devine un Robinson singuratic in cercul de portelan al unei farfurioare de ceai rasturnate. Vizualul reda foarte bine sentimentul de izolare si captivitate pe care ti-l provoaca o lectura precum Robinson Crusoe. O alegere inspirata avand in vedere relatia opera literara - cititor si felul in care se desfasoara aceasta. O lectura adevarata ia de cele mai multe ori forma unei evadari din realitate, intr-o lume a cititorului.FORMA. Conotatiile erotice dau savoare si umor conceptului creativ |
Citește pe Antena3.ro
Infuzie de branding discret
Lucrul la campanie a inceput in toamna lui 2005 si a fost finalizat in aceasta primavara. Printurile inca le puteti vedea pe peretii librariilor Carturesti ori prin paginile revistelor pentru timp liber. Printurile circumscriu un spatiu dincolo de cotidian care aminteste poate de biroul de lemn pretios al unui scriitor de la inceputul secolului trecut, sau de biroul bunicului in care te strecurai ca sa-i rasfoiesti pe furis cartile in lumina filtrata de storuri usor prafuite de bambus. Si reveria poate continua incurajata de contemplarea printurilor. Conceptul este semnat din partea Carturesti de Daniel Voinea, director de marketing Carturesti, iar din partea Leo Burnett, de echipa formata din Stefan Vasilachi - art director, Claudiu Dobrita - copywriter, Mihnea Gheorghiu - copywriter, Tudor Cuciuc - fotograf si Bogdan Naumovici - creative director. Daniel Voinea, director de marketing la Carturesti, ne-a raspuns la cateva intrebari cu privire la acest demers de comunicare.Jurnalul National: Se poate vorbi despre o campanie in cazul de fata?
Daniel Voinea: Nu este tocmai o campanie. Nu militam pentru ceva, nu vrem sa vindem nimic. Vrem sa atragem atentia asupra detaliilor care ne individualizeaza. De la bun inceput, Carturesti nu si-a propus sa fie "o librarie", ci "acea librarie", alternativa la librariile comuniste si postcomuniste. Librarie este oricum un termen marginit, noi ne ocupam cu foarte multe lucruri aici. Astfel de campanii nu sunt o regula la noi. De sase ani practicam un branding discret, care sa promita mai putin decat facem. Asocierea Carturesti cu produse culturale diverse se concretizeaza acum intr-o imagine complexa, dar deopotriva credibila si prietenoasa.
Ati mers doar pe componenta de print?
Demersul nostru a fost gandit avand ca suport printul. Publicitatea tv este inaccesibila financiar si discutabila ca si medium. Oamenii petrec din ce in ce mai mult timp uitandu-se la televizor. Noi ii atragem catre citit, catre concerte, catre piese de teatru sau expozitii.
Atmosfera
Ce ati dorit sa transmiteti si care este targetul?
Ce ne-am dorit noi prin aceste printuri? Sa legam in cateva imagini elementele care compun atmosfera unica de la Carturesti. Ne adresam unui public cultivat, inteligent si creativ. Nu exista un anume segment de varsta sau altfel de delimitari. De aceea s-au ales cele trei titluri (optiunea agentiei Leo Burnett), pentru a atinge un nivel de cunostinte comune. Interactiunea dintre carte si pliculetul de ceai, lumina, designul fac imaginatia sa se puna in miscare. E o lume extraordinara, dar in acelasi timp un refugiu la indemana. Recomandam "Ghidul lenesului", carte aparuta la Nemira in aceasta toamna, pentru identificarea unor trasaturi comune ale acestui target. Am putea vorbi la nesfarsit despre printuri, intr-un fel sunt foarte reprezentative, desi sunt departe de a spune totul. (Eliza Dumitrescu)
|
|