Cenzurat in Basarabia: Meandre identitare

In ajunul implinirii primei aniversări de la semnarea documentelor finale şi aderarea Romăniei la Uniunea Europeană am incercat să-mi formulez unele răspunsuri la o intrebare ce-i frămăntă pe mai mulţi compatrioţi de ai mei: Care a fost şi care este impactul aderării Romăniei la Uniunea Europeană asupra cetăţenilor Republicii Moldova?
Ion Hadărcă, scriitor, om politic, Republica Moldova



Impresia generală, in preajma primului an in care avantajele şi decalajele s-au manifestat simptomatic şi incă se manifestă in flux este că de aici, din Chişinăul de frontieră, se vede şi se simte ca intr-o axă tectonică oscilantă, pentru cetăţenii Republicii Moldova şi mai ales pentru romănii basarabeni cum reverberează undele acestui impact, mai ales, in raport cu manifestările unei/unor politici oscilante, a rătăcirilor şi bătăliilor in jurul statutului nostru identitar.


Pe scurt, impactul propriu-zis a fost frănat, torpilat şi demagogizat in panglicăriile verbale ale clasei politice. Astăzi efectul este relativ modest, dar măine poate fi incomensurabil. El inseamnă totul şi nimic. Totul pentru cetăţeanul responsabil faţă de viitorul copiilor săi, conştient şi activ in apărarea drepturilor sale şi in accelerarea proceselor de unificare, cu simţul demn al identităţii sale romăneşti şi paneuropene.

Nimic - pentru cetăţeanul prost, ingămfat, incult, beţiv şi leneş, cu pieptul plin de medalii şi uşanka lătrănd la stelele Europei, cantonat in idiotismele inventării unei noi pseudo-naţiuni, pseudoculturi şi pseudo limbi fără istorie şi valori literare.


Aderarea propriu-zisă a consfinţit un adevăr al vocaţiei noastre europene. Momentul aderării a fost aşteptat cu nerăbdare şi a prilejuit o revigorare a speranţelor noastre de ieşire definitivă de sub dominaţia "luminii de la răsărit", aderarea fiind consecinţa unui lung proces de reforme politice, economice, legislative, care au modernizat şi continuă să modernizeze in ansamblu societatea romănească din interiorul ţării forţănd-o să iasă definitiv din sfera mentalităţii pseudo-comuniste şi avănd un impact benefic asupra intregii regiuni sud-est europene, cred eu, chiar pănă la Nipru, Bug şi dincolo de Marea Azov.
Dar ce-ar insemna pentru noi acest termen atăt de vehiculat "vocaţia europeană"?Credem că pentru orice romăn care-şi asumă conştient calităţile vocaţiei europene, această conştiinţă incumbă:
Apartenenţa la acelaşi spaţiu geografic.
Genealogia istorică.
Credinţa creştină.
Inrudirea lingvistică preponderent latină reflectănd latinitatea estică a ramificaţiei romano-bizantine in spaţiul mediterano-pontico-balcanic şi carpatic. şi, in ultimă instanţă,
Viitorul comun (care, la răndu-i, include o serie de sincronizări şi responsabilităţi comunitare sporite).


Intr-o discuţie din vara aceasta cu Marianne Mikko, copreşedintele Comitetului parlamentar de cooperare Uniunea Europeană - Republica Moldova, am atacat o serie de probleme cu a căror insurmontabilă povară ne confruntăm permanent, incercănd să formulez şi o serie de nedumeriri faţă de anumite declaraţii confuze sau politici fade, promovate de autorităţile locale, adeseori cu concursul instituţiilor europene, cum ar fi, bunăoară, epopeea manualelor de Istorie integrată, idee abil speculată de comunişti in detrimentul adevăratei istorii a romănilor ca suport esenţial in formarea conştiinţei identitare. La răndu-i, Marianne Mikko, un redutabil parlamentar şi publicist de origine estoniană, s-a arătat nedumerită faţă de inexplicabilul, pentru estonieni, exod al intelectualităţii basarabene peste hotarele republicii, ca şi faţă de indiferenţa clasei politice naţionale şi, mai ales, a intelectualităţii de creaţie, a scriitorilor, in special, vizavi de profunda criză in care ne aflăm. Eronate impresii! Developarea inerţiei, fobiei, fricii şi derapajelor existente ar risipi, cred eu, o parte din nedumeriri, contribuind la o mai obiectivă cunoaştere a stării de lucruri din acest spaţiu. Cu atăt mai inadecvată ni s-a părut, post-factum, declaraţia aceluiaşi oficial la a X-a reuniune a Comitetului menţionat că, "inainte de a face declaraţii, citez, in probleme sensibile, Romănia trebuie să consulte partea moldovenească" (?!). inţelegem contextul diplomatic al afirmaţiei, dar nu inţelegem, in acest caz, de ce şi partea moldovenească n-ar trebui "să consulte" partea romănească inainte de a face "declaraţii sensibile", cum sunt cele de ultimă ora, care par a fi mai mult decăt sensibile, dacă nu chiar, de-a dreptul, insensibile. Este doar un exemplu din şirul exemplelor regretabile cu care ne confruntăm. Nu este secret că Europa aflată in plin proces de reforme se mai bălăceşte in hăţişurile confuze şi incoerente ale politicii dublelor standarde. Nu suntem xenofobi, dar, urmărind consternaţi noul val al actelor de vandalism de la periferiile Parisului, m-am surprins la găndul că Europa, acceptănd desanturi de sute de mii de africani, arabi etc. şi păstrăndu-ne pe noi in ultimul ghetou comunist, se face a nu vedea ceea ce este absolut evident: tragedia dispariţiei unui neam cu profunde rădăcini creştine chiar aici, in plin centru european, acest neam sau aripă de neam fiind nu din vină proprie marginalizat şi decăzut din drepturile sale, poate chiar din fluxul istoriei, cum afirma undeva Mircea Eliade.


Pentru o mai dreaptă măsură a adevărului, trebuie să nuanţăm precizănd că nu toţi oficialii europeni găndesc la fel. Un punct de vedere interesant a exprimat recent ex-viceministrul german de externe Christoph Zöpel la "masa rotundă" organizată de Fundaţia Friedrich Ebert inaintănd o serie de iniţiative originale şi destul de indrăzneţe pentru soluţionarea deficienţelor noastre. Astfel, vizavi de problema transnistreană, tratată in mod tradiţional de politicienii europeni drept unul din principalele impedimente de accedere a Republicii Moldova la spaţiul Uniunii Europene, Christoph Zöpel afirmă: "Dacă problema transnistreană nu poate fi rezolvată rapid, atunci RM ar trebui să intre in UE fără acest teritoriu pentru un timp, cum a făcut Germania cu fosta RDG. Vreau un viitor democratic pentru RM care să se realizeze intr-o perioadă mai scurtă de 43 de ani căt au aşteptat cetăţenii RDG pănă au devenit membri ai UE".


In contextul aceleiaşi obsedante dar vitale intrebări strategice care, sper eu, frămăntă intreaga noastră societate (simplificată, intrebarea ar suna aşa: de ce nu suntem şi noi, alături de fraţii noştri romăni, in Europa?) ar mai fi de meditat asupra a două aspecte: un aspect, simptomatic, ţine de destăinuirea făcută de Preşedintele Traian Băsescu la intălnirea din ajunul aderării, in vara anului 2006, cu studenţii basarabeni, precum că i-ar fi propus Preşedintelui-comunist al RM, V.Voronin, să-şi sincronizeze eforturile pentru a prinde acelaşi tren al aderării la UE.
Este greu să ne imaginăm cum s-ar fi realizat in practică acest proces, date fiind derapajele şi decalajele existente, insă comentariile maliţioase şi ostilităţile care au urmat (căt face musai ultima declaraţie a lui Voronin, precum că "Romănia este ultimul imperiu al Europei"!), confirmă anume nedorinţa autorităţilor moldovene de a fi tratat constructiv acest subiect cu unicii lor vecini binevoitori, pentru a valorifica optimal şansa oferită!


Un alt aspect, mai mult contemplativ (scărpinăndu-ne la ceafă sub căciula ţurcănească: chipurile, e-hei, unde am fi fost şi noi acum!) ţine de gradul de nostalgie prin care fiecare cetăţean in parte contemplă de după noul zid ascensiunea economică, bunăstarea şi nivelul avansat de cultură din spaţiul republicilor baltice, de exemplu, alături de care ne-am menţinut o vreme oarecare pe drumul reformelor, rătăcindu-ne apoi in hăţişul ciorovăielilor politicianiste.


Consfinţirea statutului Romăniei de ţară europeană, membră a blocului NATO şi a UE, a dezvelit şi a pus in evidenţă intreaga şandrama potiomkinistă, creată de politicienii actualei statalităţi moldoveneşti, care au inceput să nege pănă şi Declaraţia de Independenţă speculănd fraudulos ideile:
neutralităţii;
izolaţionismului autarhic;
fundamentalismului pravoslavnic răsăritean;
moldovenismului primitiv şi de mimare a reformelor in spatele căror minciuni se ascunde dictatura statului poliţienesc.


Pentru cetăţenii Republicii Moldova care se consideră europeni, procesul de aderare este extrem de important, dar el incă nu este conştientizat pe deplin şi există pericolul unor paliative de suprafaţă care doar i-ar impăca pe unii cinovnici, inclusiv de la curţile europene, şi ne-ar condamna la un lung proces de vegetaţie, egal cu abandonul!
De aceea, conştientizarea şanselor şi a posibilităţilor noastre, inclusiv prin asistenţele acordate de instituţiile romăneşti, inseamnă accelerarea ireversibilă a proceselor democratice de reformare a statalităţii şi societăţii noastre: Â
in primul rănd, despărţirea de mentalitatea mongoloid-comunistă;
in al doilea rănd, asumarea politică in termeni clari şi prin documente legislative precise, cu obiective formulate in termeni concreţi, a etapelor, normelor şi a intregului pachet de aderare;
in al treilea rănd, lichidarea barierelor artificiale (cum ar fi legea cetăţeniei, deschiderea consulatelor sau facilitarea procedurii de obţinere a vizelor şi deconspirarea patrioţilor de frontieră;
in al patrulea rănd, depăşirea handicapului istoriei in care actuala guvernare, prin stimularea proceselor de imigraţie, sărăcie, izolaţionism şi epurare etnică, se ambiţionează să ne menţină cu orice preţ.


Apropo, cănd o instituţie universitară chişinăuiană, pretins modernă şi europeană, popularizează, bunăoară, "măndria de a fi moldovean" in detrimentul măndriei de a fi romăn inseamnă că ea, in realitate, nu are nimic in comun cu valorile europene şi are un impact intelectual nociv şi restrictiv asupra tinerilor care frecventează asemenea aşezăminte.
Sincronizarea legislaţiei, asigurarea investiţiilor şi implementării proiectelor transfrontaliere, libera circulaţie şi accesul la informaţie, modernizarea şi tehnologizarea economiei naţionale, şi optimizarea sistemului educaţional - toate acestea ar favoriza, pănă la urmă, saltul de două secole al societăţii noastre din sec.XIX de gubernie marginalizată direct in secolul XXI euroatlantic! Â


Poate că una dintre cele mai grave obiecţii pe care am formula-o astăzi la adresa ţării, Guvernului şi clasei politice romăneşti ar fi tocmai lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă, care, fără componenta basarabeană, nicicum nu ne-o putem imagina căt de căt durabilă. O mai bună inţelegere şi o mai largă deschidere pentru spaţiul nostru din partea intelectualilor din ţară ar spori, de asemenea, ritmurile de sincronizare la valorile romăneşti şi europene. Iată, spre exemplu, ce scria recent ziaristul Vlad Bărlădeanu in Gardianul: O săptămănă in Chişinău m-a făcut să inţeleg mai mult ca oricănd că dezvoltarea limbii şi culturii romăneşti este singura modalitate viabilă prin care Romănia poate menţine legăturile istorice cu Basarabia". Un alt ziarist bucureştean, George Damian, afirmă in cotidianul Ziua: "Orice vorbitor de limbă romănă ar trebui să aibă dreptul să vină in Romănia oricănd doreşte acest lucru. Orice basarabean ar trebui să işi poată redobăndi cetăţenia romănă pe care a pierdut-o fără ca el să fie de vină".


Adevărul este că astăzi, noi, romănii basarabeni, după două decenii de echilibristică proeuropeană, mai suntem tributarii involuntari şi prizonierii unui spaţiu minat şi securizat de sărmă ghimpată. Sunt previzibile presiuni sporite, de ordin intern şi, mai ales, extern, menite a descuraja opţiunea noastră strategică de integrare europeană: speculaţiile şi tehnologiile electorale oculte, şantajul politic, federalizarea sau scumpirea gazelor fac parte din arsenalul ignobil al acestor presiuni care ne depăşesc.


Rămănem, deocamdată, cu speranţa  că proaspăt-aleşii europarlamentari din partea Romăniei, indiferent de culoarea lor politică (Laslo Tökeş, de exemplu!) vor avea aceeaşi atitudine filială, reprezentăndu-ne implicit şi pe noi in Parlamentul Europei Unite. Pentru că, in ultimă instanţă, reprezentăndu-ne şI pe noi, dănşii vor reprezenta ca atare intregul ansamblu al problemelor şi doleanţelor unei naţiuni incă divizate de apele ultimului rău de frontieră europeană!