x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun China / Excluşi din partid pentru că nu au respectat planificarea familiei

China / Excluşi din partid pentru că nu au respectat planificarea familiei

de Corina Andriuta    |    07 Ian 2008   •   00:00
China /  Excluşi din partid pentru că nu au respectat planificarea familiei
In provincia Hubei, din centrul a Chinei, 500 membri ai partidului comunist au fost excluşi din partid pentru că au incălcat legea cu privire la planificarea familiei. Conform acestei legi fiecare familie in China are dreptul să aibă numai un copil, informează rian.ru.

PROBLEME. 395 de persoane din cele 500 au rămas inclusiv fără posturile lor de muncă. Conform datelor oferite de Comisia Provincială in Planificarea Familiei, in 2007, in provincie, au fost depistate mai mult de 93 mii de familii care au incălcat legea şi au mai mult de un copil. Aproximativ două mii de persoane dintre acestea sunt membri ai Partidului Comunist din China. "In ultimii ani un număr tot mai mare ai membrilor de partid, oameni de afaceri, incalcă politica de reducere a natalităţii,ceea ce duce la subminarea egalităţii de şanse in societate", a declarat Yang Youwang preşedinteşe comisiei. "In prezent se fac investigaţii ale artiştilor, căntăreţilor, persoanelor oficiale care au incălcat legea de planificare a familiei. După toate controalele ei vor fi sancţionaţi administrativ", a mai adăugat Yang Youwang. Politica de a avea un singur copil in familie a fost adoptată la finele anilor ‘70. In 2002 această politică a fost intărită printr-o lege despre planificarea familiei. Conform acesteia, familiile din mediul urban au dreptul la un singur copil. Interdicţia nu este valabilă şi pentru minorităţile etnice

×
Subiecte în articol: magazin