S-a îmbătat, a ieşit la aer, s-a urinat pe un perete şi apoi a ieşit în stradă. A încercat să oprească o maşină, apoi alta şi apoi alta. Într-un final s-a prăbuşit pe sosea. Este vorba despre un poliţist din Chişinău, informează portalul unimedia.md.
Avocatul Vitalie Zeamă de la Asociaţia Juriştii pentru Drepturile Omului a declarat pentru sursa citată că poliţistul ar urma să demisioneze din rândurile poliţiei: “Pentru acţiunea de urinare într-un loc public poliţistul urmează a fi atras la răspundere pentru huliganism în temeiul Codului cu privire la contravenţiile administrative. Ar putea fi şi un arest administrativ. Pentru consumul de băuturi alcoolice în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, acesta urmează a fi atras la răspundere disciplinară. Pedeapsa ar urma să fie stabilită de către Comisia disciplinară. Cel mai probabil este ca poliţistul să depună o cerere de demisie din rândurile poliţiei”.
Citește pe Antena3.ro