x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Clădirea "Hopa-mitica"

Clădirea "Hopa-mitica"

02 Aug 2009   •   00:00
Clădirea "Hopa-mitica"

O neglijenţă a echipei de ingineri ce efectua demolarea unei clădiri din oraşul Cankiri, Turcia, a provocat un incident spectaculos.





Din motive edilitare, pentru a face loc unui centru comercial, municipalitatea din Cankiri a hotărât demolarea unei clădiri, o fostă moară, construită în anul 1928.

Probabil din cauza unei deficienţe de calcul a proiectului, a modului în care a fost poziţionat materialul exploziv, în momentul în care s-a produs implozia, clădirea, cu o înalţime de 25 de metri, a efectuat o pivotare de 180 de grade, rulând pe acoperişul său şi răsturnându-se pe sol aproape intactă.
dailymail.co.uk

×
Subiecte în articol: turcia video lumea bloc demolare