Reality-show cu fiţoşi trimişi la munca de jos
Cinci copii de bani gata vin la Kanal D din 11 martie, în reality-show-ul "Săracii copii bogaţi". Pentru 30 de zile, ei părăsesc lumea lipsită de griji în care vieţuiesc ca să testeze viaţa unui om obişnuit, departe de protecţia părinţilor, de casele lor confortabile şi de maşinile lor de lux, de cardurile care nu se golesc niciodată şi de distracţiile de mii de euro din cluburile exclusiviste.
REFUZURI. Producătorii au găsit cu mare greutate cinci "temerari" care să accepte să locuiască o lună de zile într-un apartament de trei camere dintr-o zonă periferică a Bucureştiului, nemobilat şi neutilat, şi care să muncească precum un gunoier, vânzător în piaţă sau chelner pentru a câştiga banii necesari supravieţuirii. "Au fost contactaţi mulţi părinţi care se află în top 300 cei mai bogaţi oameni din România care au refuzat participarea copiilor lor din motive de securitate", ne-a declarat Maria Popescu, PR manager Kanal D.
Camelia Şucu a refuzat elegant să-şi lase fiicele, Cristina şi Ioana, să participe la emisiune, pentru că acestea sunt la studii la Londra. Nici Varujan Vosganian nu şi-a dat acordul ca fiica sa să vină la show, pentru că aceasta nu a împlinit 18 ani, dar şi pentru că "în acest moment Armine are alte priorităţi". Giulia Stanciu, fiica Danei Săvuică, şi Margherita, fiica lui Ioniţă şi a Vioricăi de la Clejani, nu au putut fi cooptate în echipă pentru că sunt încă minore. Honorius Prigoană a refuzat, motivând că imaginea şi activitatea lui politică sunt prioritare şi că nu are timp pentru un astfel de show, iar Alin Cocoş, fiul vitreg al Elenei Udrea, a spus că nu e interesat de mediatizare. Nici fotbaliştii nu şi-au lăsat copiii la tv. Răzvan Lucescu, Ilie Dumitrescu şi Bogdan Stelea n-au vrut să-şi expună copiii spre mediatizare.
CONCURENŢII. Trei fete şi doi băieţi de bani gata au acceptat totuşi să participe la show-ul care se va difuza la Kanal D în fiecare joi, de la ora 20:30. Andreea Podărescu (23 de ani) locuieşte cu părinţii într-un cartier rezidenţial. Tatăl ei e manager sportiv la Federaţia Română de Rugby. Fosta Miss Fata de la Pagina 5 lucrează ca model, cântă în formaţia UB şi a avut o relaţie controversată cu Luis Lazarus. Conduce un BMW 6 şi o Mazda RX8 şi îşi cumpără hainele de la Milano. Bianca Rus (22 de ani) e susţinută financiar de părinţii ei, proprietarii unei firme de transporturi interne şi internaţionale. Este cântăreaţă şi a scos pe piaţă două albume, unul de muzică etno şi unul de muzică R'n'B. S-a făcut remarcată în showbiz acuzând-o pe Andreea Marin că este falsă şi că se poartă urât cu oamenii fiindcă nu a vrut să-i asculte albumul.
PROVINCIA. Claudiu Năstase (21 de ani) e un copil bogat de provincie. Locuieşte la Galaţi cu mama lui, care administrează o ferma agricolă. E obişnuit cu luxul şi duce o viaţă perfect asemănătoare cu cea a "crailor de Dorobanţi". Conduce un Audi A8 şi declară că banii îi aduc influenţă. Cântăreaţa Emmy (21 de ani), pe numele ei real Emilia Negurici, spune că nu cunoaşte sărăcia şi că se teme de ea. Conduce o Alfa Romeo GT, adoră să-şi petreacă vacanţele în Dubai şi cheltuie lunar 2.000-3.000 de euro la shopping şi în cluburile de fiţe din Bucureşti. A devenit cunoscută în vara lui 2009 când a acuzat-o pe vrăjitoarea Sidonia că a escrocat-o cu câteva mii de euro. Sorinel Copilu' de Aur (19 ani), e unul dintre cei mai cunoscuţi manelişti. Provine dintr-o familie cu 7 fraţi din localitatea Frumuşani şi, spre deosebire de colegii lui de filmări de la "Săracii copii bogaţi", ştie ce e sărăcia. De la 14 ani, Sorinel îşi întreţine singur familia. Câştigă mii de euro la petrecerile la care cântă, are un Mercedes S500 şi o vilă cu 8 dormitoare. A acceptat să participe ca să demonstreze că nu a uitat de unde a plecat.
Citește pe Antena3.ro