x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Copiii Woodstock-ului, patru decenii de destin

Copiii Woodstock-ului, patru decenii de destin

09 Aug 2009   •   00:00
Copiii Woodstock-ului, patru decenii de destin

Deces, carieră extraordinară sau coborârea în Infern - "copiii" Woodstock-ului au avut destine diferite, însă mulţi dintre ei continuă să creadă şi după 40 de ani în ceea ce a mai rămas din idealurile acelei "veri fierbinţi", relatează AFP, citat de Agerpres.



Patru minute rezumă trei zile de libertate, muzică şi proteste împotriva războiului din Vietnam, la Woodstock /15-18 august, 1969/: contestarea imnului american de către Jimi Hendrix, "chitara de aur". La trei luni după ultima prestaţie a legendarului festival de pe insula Wight, "regele chitarei" moare la 18 noiembrie 1970, la doar 27 de ani. Vocea inconfundabilă a lui Janis Joplin se stinge şi ea o lună mai târziu.

Aceste decese, alături de cele ale lui Brian Jones şi Jim Morrison, la distanţă de câteva luni, simbolizează o epocă marcată de experienţa drogurilor de tot felul.

Majoritatea artiştilor care au apărut la Woodstock continuă să fie pe scenă şi după 40 de ani. Pentru unii dintre ei, festivalul - în special filmul şi discul care au surprins evenimentul - a fost o trambulină de lansare.

Este cazul fostului istalator din Sheffield, care a reluat la Woodstock cântecul celebrilor The Beatles "With a little help from my friends"". Interpretarea sa originală a făcut din Joe Cocker un veritabil star. După coborârea în Infern, el a revenit miraculos în anii "80, graţie unei serii de mari succese: "You can leave your hat on"", ""Unchain my heart"" şi altele.

Woodstock marchează şi debutul lui Carlos Santana şi al unei fuziuni inedite jazz, rock, ritmuri latino-americane. Va triumfa în 1999, cu ""Supernatural"", care s-a vândut în 25 milioane de exemplare. Chitaristul /62 ani/, care a scos cel de-al 38-lea său album în octombrie, visează acum să se retragă din muzită la 67 ani, pentru a îmbracă haina preoţească.

După moarte bateristului Keith Moon, formaţia The Who s-a despărţit în 1982, pentru a se reuni doar cu ocazia unor concerte şi turnee. Singurii doi supravieţuitori, Roger Daltrey şi Pete Townshend, au înregistrat un nou album, ""Endless Wire"", în 2006.

Creat în 1965 şi devenit celebru până în 1969, Grateful Dead va continua să bată record după record de afluenţă de public în Statele Unite ale Americii, până la decesul şefului formaţiei Jerry Garcia, în 1995.

Un alt pionier al rockului psyhedelic, Jefferson Airplane, s-a retras după concertul de la Woodstock, însă membrii grupului s-au reunit în cadrul formaţiei sau a emanaţiilor acesteia: Jefferson Starship, Starship, KBC...

Întotdeauna prezente pe afişele marilor festivaluri, Crosby, Stills & Nash şi-au continuat cariera, alternând albume solo şi de grup, cu sau fără partenerul episodic Neil Young.

Din toţi artiştii de la Woodstock, acesta a ştiut cel mai bine să-şi reactualizeze stilul - un continuu slalom printre stilurile folk, country şi rock, precum şi explorări electonice.

În anii "90, Neil Young a devenit tutore al unei noi generaţii de muzicieni /Sonic Youth, Nirvana.../, inspiraţi de muzica necizelată şi textul sumbru, devenind părintele Grunge /subgen de rock alternativ/.

Concomitent, mulţi muzicieni au rămas ataşaţi idealurilor hipiote. Richie Havens, care a deschis festivalul cu ""Freedom"", s-a implicat în educaţia copiilor şi ecologie, Joan Baez a cântat pentru sindicatul polonez Solidaritatea, Cambodgia /anii "80/ şi, mai recent, Iran.

În ceea ce îl priveşte pe Joe McDonald, autorul imnului manifestaţiilor împotriva războiului din Vietnam, angajamentul său pe lângă veterani l-a determinat să urmeze calea precursoarei serviciului sanitar modern, Florence Nightingale.

Dar ce s-a ales de visele hipioţilor de la Woodstock, de promisiunea unei noi şi luminoase ere? Unii s-au trezit brusc la realitate, s-au tuns şi s-au angajat în "câmpul muncii", şi, la 40 de ani de la legendarul festival, nu se ştie dacă acesta a schimbat cu adevărat ceva în lume.

Rich Hanley, acum profesor universitar, apreciază că festivalul a reprezentat de fapt ultima suflare a revoluţiei culturale a anilor "60.

"În 1971, totul s-a sfârşit. Manifestările au devenit mult mai rare, generaţia Woodstock a trebuit să muncească şi iar să muncească, punând punct unei sărbători perpetue", a explicat profesorul american. "Astăzi, hipioţii /contestatari/ au devenit republicani /dreapta/, şi, în loc să-şi mai administreze LSD, iau Viagra şi chelesc", conchide cu ironie Rich Hanley.

La mai puţin de patru luni după festival, un concert similar organizat la Altamont Speedway, în California, a eşuat în haos, violenţe sângeroase şi droguri.

Pentru restul lumii, în pofida manifestaţiilor împotriva războiului, trupele americane s-au retras din Vietnam doar cu puţin înainte de 1973, iar la un an, Richard Nixon părăsea Casa Albă după scandalul Watergate.

"Cred că lumea şi-a pierdut din iluzii", a declarat pentru AFP Wade Lawrence, director al muzeului Woodstock, din Bethel. "Epoca "pace şi dragoste" pare depăşită acum", a apreciat el.

Deşi moştenirea spirituală a festivalului şi-a pierdut din esenţă de-a lungul anilor, Woodstock a contribuit la preluarea de către industria muzicală a concertelor de rock, transformate din 1969 până acum în veritabile maşini de făcut bani.

"Woodstock a modificat industria muzicii", afirmă Stan Goldstein, unul din organizatorii concertului. "Pentru prima dată, s-a realizat că artiştii pot atrage nu doar mulţimi de oameni, ci şi grămezi de bani", a opinat sursa citată.

În 40 de ani, ceea ce părea a fi forţa spiritului Woodstock - un amestec de pacifism şi militantism politic, "conştiinţa hippy", conform lui Goldstein - a dispărut aproape complet.

Astăzi, în loc să gândească prin limbajul artei, "oamenii preferă să trimită e-mail-uri", sintetizează o tânără de 20 de ani, vizitând muzeul Woodstock.

×
Subiecte în articol: magazin