Ce neinspirate sau mai degrabă ce necugetate sunt vedetele de 1 Aprilie! Câteva dintre VIP-urile mioritice au lăsat să se înţeleagă că au fost la un pas de moarte. Mai precis, au încercat să-şi păcălească fanii (în cazul în care au aşa ceva) ori presa de scandal, postând pe paginile de Facebook nişte fotografii mai mult decât penibile, înfăţişându-le capul spart, pline de sânge ori zăcând fără suflare, victime aproape sigure ale unui omor prin imprudenţă.
Dar n-au reuşit decât să jignească inteligenţa celor care-au văzut imaginile: toată lumea s-a prins că-i vorba despre nişte glume proaste. Dar de ce ar trebui ca aceste “păcăleli” să conţină sânge, căpăţâni crăpate ori personaje leşinate? Numai ei ştiu. Astfel, Cabral şi-a postat o poză în care apare cu capul spart, iar Carmen Pleşea insinuează că ar fi fost spulbetată de-o maşină. Însă stă aşezată cu faţa la soare, de parc-ar fi la plajă, lăţită pe capota unui automobil cu parbrizul spart. Atenţie: parbrizul e făcut ţăndări, însă ochelarii ei de soare sunt întregi!