x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Follow Florentina

Follow Florentina

de Adriana V. Paduraru    |    25 Ian 2008   •   00:00

Florentina Opriş şi-a înmulţit seria de CD-uri care vă ajută să vă păstraţi în formă. După exerciţiile menite să vă lucreze abdomenul, fesierii şi coapsele, după ce aţi făcut “exerciţii” la birou, a venit timpul să o urmaţi pe Florentina într-un program pentru combate­rea celulitei.

Un CD care vă scapă de celulită

 

Florentina Opriş şi-a înmulţit seria de CD-uri care vă ajută să vă păstraţi în formă. După exerciţiile menite să vă lucreze abdomenul, fesierii şi coapsele, după ce aţi făcut “exerciţii” la birou, a venit timpul să o urmaţi pe Florentina într-un program pentru combate­rea celulitei.

“Foarte multe femei mi-au scris pe site-ul www.florentina.ro că se confruntă cu această problemă chiar de la vârste foarte fragede. Cu toate că nu au probleme cu greutatea corporală, unele dintre reprezentantele sexului frumos au celulită.

Este un mare dezavantaj, mai ales pentru că nu-şi pot pune în valoare frumuseţea. Aşa că m-am hotărât ca următorul CD din seria de exerciţii să abordeze această temă. Şi am elaborat un program complex cu exerciţii care te ajută să previi şi să îndepărtezi celulita”, a declarat Florentina.

CD-ul conţine, în format video, sfaturi de alimentaţie, metode şi creme pe care vedeta Prima TV le recomandă pentru a scăpa de acest inconvenient, dar şi pentru a preveni (re)apariţia lui.

 

PROIECTE. Sănătatea este “stâl­pul” tuturor acţiunilor pe care noi le întreprindem în fiecare zi.

Aceas­ta este ideea după care se ghidează Florentina. Drept pentru care ea îşi doreşte să aducă la emisiunile sale specialişti şi vedete care să ne facă să le urmăm exemplul unei vieţi sănătoase. Iar pentru ca acest exemplu să fie urmat de la vârste cât mai mici, Florentina vrea să iniţieze, alături de Federaţia Română Sportul Pentru Toţi şi SanoVita, Campania “Alege să fii sănătos!”, prin care elevii să aibă acces la cât mai multe informaţii legate de o alimentaţie adecvată şi un stil de viaţă sănătos.

 

Vacanţă binemeritată

Crăciunul şi cumpăna dintre ani au prins-o pe Florentina în Dolomiţii Ita­liei. “Am stat trei săptămâni într-o staţiune superbă, aflată în­tre doi pe­reţi de stâncă. Am schiat, am citit, m-am odihnit, m-am bucurat de frumuseţile naturii, ală­turi de soţul şi băiatul meu”, ne-a po­vestit Flo­ren­tina. Cum toţi trei sunt mari ama­tori de schi, nu pu­teau găsi o sta­ţiune mai bună: “Con­diţiile din Passo Tonale au fost excelente. Schi­am de pe un perete până pe celălalt, pârtiile având aproximativ 150 de kilometri”.

×
Subiecte în articol: vedete florentina