x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Gigi Becali primeşte o amânare în procesul „Avicola Iaşi”

Gigi Becali primeşte o amânare în procesul „Avicola Iaşi”

de Ovidiu Ciutescu    |    10 Mar 2008   •   00:00
Gigi Becali primeşte o amânare în procesul „Avicola Iaşi”
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat, luni, pentru 21 aprilie procesul în care Gigi Becali a atacat sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care este obligat să plătească AVAS suma de 87.828 euro pentru că nu ar fi respectat obligaţia de investiţii de mediu la SC Avicola Iaşi.

ACUZE ÎN DOSAR. Avocatul lui Gigi Becali a depus la dosar certificate de la Autoritatea de Mediu, care atestă efectuarea investiţiilor, în baza unui contract de conformare. De asemenea, reprezentantul AVAS a adus mai multe înscrisuri, iar instanţa a acordat părţilor un nou termen pentru a putea lua la cunoştinţă probele administrate. Gigi Becali a atacat cu apel sentinţa Tribunalului Bucureşti din 17 septembrie 2007 prin care este obligat să plătească AVAS suma de 87.828 euro cu titlu de penalităţi contractuale pentru că nu ar fi respectat obligaţia de investiţii de mediu la SC Avicola Iaşi. Latifundiarul a cerut admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate. Guvernul României a acordat SC Avicola SA (la care este acţionar şi Gigi Becali), printr-un act normativ emis în regim de urgenţă, o perioadă de tranziţie pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu, având cunoştinţă de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre Gigi Becali şi SC Avicola SA, dar AVAS (care acţionează în cadrul procedurilor de privatizare, în calitate de reprezentant al statului român) a solicitat instanţei sancţionarea lui Becali pentru nerespectarea obligaţiilor de mediu ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, mai exact, pentru nerespectarea sumelor pe care trebuia să le investească şi termenele până la care trebuiau realizate aceste investiţii.

APĂRARE. În motivele de apel, avocaţii lui Becali susţin că instanţa de fond s-ar fi aflat în eroare când s-a pronunţat, deoarece la cererea AVAS, Tribunalul Bucureşti a încuviinţat ignorarea unui act normativ emis de instituţia căreia îi este subordonată AVAS şi care transpune mai multe directive europene, în detrimentul unui act încheiat între părţi. "Ne aflăm în situaţia în care o instanţă de fond încuviinţează unor persoane, părţi într-un contract, să ignore şi să încalce un act normativ emis de statul român care transpune în România mai multe directive europene", susţin avocaţii, apreciind că hotărârea Tribunalului Bucureşti contravine legilor privind protecţia mediului, de la care nu se poate deroga prin convenţii. Un alt motiv de apel invocat de avocaţi îl reprezintă ignorarea, de către statul român, prin intermediul AVAS, a propriilor măsuri. "Statul român, prin autoritatea executivă, guvernul, dispune o măsură de decalare a termenelor scadente pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu de către mai multe societăţi comerciale, şi tot statul, prin AVAS, înţelege să ignore această măsura.", mai arată apărătorii lui Becali. Avocaţii au susţinut că numai autoritatea de mediu are competenţa de a stabili sau modifica termenele scadente pentru realizarea lucrărilor necesare respectării obligaţiilor de mediu, AVAS şi Becali având obligaţia de a se conforma dispoziţiilor autorităţii de mediu. Totodată, AVAS nu ar fi cerut penalităţi pentru neîndeplinirea de către Becali a obligaţiilor de mediu, ci pentru o pretinsă nedepunere de documente, şi că Tribunalul Bucureşti a acordat ceea ce nu s-a cerut.

×
Subiecte în articol: magazin AVAS mediu gigi becali gigi becali