x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Hugo Chavez: Fidel Castro nu va mai ieşi în public

Hugo Chavez: Fidel Castro nu va mai ieşi în public

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Ian 2009   •   00:00

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a declarat că fostul preşedinte cubanez Fidel Castro nu va mai apărea cu siguranţă niciodată în public. Chavez a dat asigurări că acesta va continua să trăiască "dincolo de existenţa sa fizică", relatează AFP, citat de Agerpres. "Ştim deja că nu îl vom mai vedea niciodată pe Fidel cel care se plimba seara pe străzi şi prin oraşe, ca un războinic în uniformă şi îmbrăţişând lumea. El va deveni o amintire", a declarat Chavez în emisiunea sa transmisă la radio, "Alo, preşedintele".



 Chavez l-a vizitat frecvent pe prietenul său Fidel Castro, în vârstă de 82 de ani, care se află în convalescenţă în urma intervenţiei chirurgicale pe care a suferit-o în iulie 2006. De atunci, Castro, care a încredinţat interimatul puterii fratelui său mai mic, Raul, nu a mai reapărut în public. Chavez şi-a amintit de ultima dată când l-a văzut în public pe Fidel Castro, cu câteva zile înainte de internarea acestuia în spital. "M-a însoţit până la pasarela avionului. Ne-am îmbrăţişat. De unde era să ştiu, Dumnezeule, că avea să fie pentru ultima dată. Dar Fidel va continua să trăiască, cum trăieşte astăzi şi va trăi veşnic, dincolo de existenţa sa fizică. Şi trebuie să continue să trăiască, o ştie şi el, şi în anii următori. Încă mai avem nevoie de tine", a exclamat acesta. Ultimele imagini cu Fidel Castro au fost date publicităţii în noiembrie, când acesta s-a întâlnit în Cuba cu preşedintele rus Dmitri Medvedev şi cel chinez, Hu Jintao.

×
Subiecte în articol: fidel castro lumea