Ion Cristoiu, scriitor de proză satirică, şi-a făcut un obicei să
citească ziarele mondene. De ce? Fiindcă se amuză pe seama starletelor.
În opinia sa, România e în tranziţie de vreo 200 de ani, iar asta duce
la paradoxuri care fac o ţară genială a faptelor comice.
Ion Cristoiu, scriitor de proză satirică, şi-a făcut un obicei să citească ziarele mondene. De ce? Fiindcă se amuză pe seama starletelor. În opinia sa, România e în tranziţie de vreo 200 de ani, iar asta duce la paradoxuri care fac o ţară genială a faptelor comice.
- Aţi spus că dimineaţa începeţi să citiţi ziarele cu cele mondene, fiindcă vă amuză. Ce anume vă amuză?
Comicul se naşte din contrastul între ce este omul şi ce vrea el să pară. În cazul acestor starlete, ele nu există din punct de vedere al valorii, dar caută să se prezinte ca nişte personaje de excepţie, iar presa de mondenităţi cade în această capcană. Tot ce se întâmplă cu marea majoritate a aşa-ziselor vedete din showbiz este o copiere a unor farafastâcuri din alte părţi. În
lumea civilizată, presa se interesează de viaţa privată a unor mari personalităţi ale lumii muzicale, de exemplu. E interesantă viaţa Madonnei, a lui Michael Jackson, a Beatles-ilor, pentru că ei fac ceva. La noi, vedetele nu fac nimic.
- Vă distrează mai mult femeile decât bărbaţii.
Şi Caragiale a fost amuzat în principal de femei. Şi asta dintr-un simplu motiv: femeile sunt mult mai generatoare de comic decât bărbaţii. Ştiu că o să zâmbiţi şi o să mă întrebaţi de ce. Deoarece femeile îşi trădează mult mai uşor slăbiciunile, bărbaţii sunt mai calculaţi. Iar, în cazul lui Caragiale, slăbiciunile, viciile tranziţiei din acea perioadă se regăseau mult mai bine la femei. Ele sunt mult mai tentate de a imita. Ele împrumutau moda politică, limbajul politic. Era clar că Miţa Baston spunea că-i republicană, pentru că dădea bine.
Într-o proză de a mea, chiar am acest element de modă la soţia unui prim-ministru. Aceasta făcea parte dintr-un centru de femei de demnitari, dar şi de vedete şi la o săptămână fiecare era lovită de câte o modă: moda echitaţiei, de exemplu. Modă care n-avea nici o legătură cu ele, la origine fiind vânzătoare la aprozar sau taxatoare de tramvai, dar acum deveniseră doamne de demnitar, la fel ca divele noastre care vin dintr-o mahala cu privată în curte sau în grădină şi care, când ajung la Bucureşti, se dau parizience.
Aşadar, una dintre aceste neveste simte nevoia să se ocupe singură de bucătărie şi să-şi usuce singură părul. Partea comică vine din faptul că soţia premierului avea şi ea un asemenea uscător, prevăzut însă cu un dispozitiv care scotea un jet ce îi stimula erotismul. Sigur, cu consecinţe catastrofale pentru un premier care numai pentru momente erotice nu mai avea timp.
Am dat un exemplu, dacă vă uitaţi la vedetele din show-biz sau la amantele de oameni de afaceri, veţi constata această idioţenie de a imita o altă lume.
- Spuneţi că în comunism nu era aşa.
Nu era aşa dintr-un simplu motiv: nu te lăsa Ceauşescu, deoarece toate soţiile de demnitar trebuia să fie mai urâte şi mai prost îngrijite decât Elena Ceauşescu, iar cântăreţele şi jurnalistele să respecte codul eticii şi echităţii socialiste.
- Lumea politică se aseamănă cu cea din showbiz?
Mai ales nevestele de politicieni şi politicienele. Iar veţi spune că sunt misogin! Cum adică să te duci tu, multimiliardară, să speli podelele? Caţavencu, vă spun, e om serios, nu e demagog. Noi râdem de el că ţinea o cuvântare şi vorbea de ţărişoară? Păi există în Caragiale vreun politician, vreo doamnă cu poşete de zeci de mii de euro care să se ducă să spele podele? Comicul vine din demagogia electorală!
- Caragiale, spuneaţi, ar fi căpătat recunoaştere internaţională dacă Elena Udrea ar fi trăit în vremea lui. Nici Caragiale nu a putut să inventeze aşa ceva! Să croşetezi la televizor. Nu-l jigniţi mai degrabă pe Caragiale?
Nu, pentru că există anumite fapte comice ale realităţii pe care nimeni nu poate să le inventeze. Eu sunt fericit că trăiesc într-o Românie plină de comic involuntar, e interesantă, din nefericire e interesantă pe spatele nostru; alte generaţii poate vor prinde o Românie serioasă ca Olanda şi va fi plictisitoare. Nici o sclipire de geniu în materie de satiră – hai să-l luăm, de pildă, pe Gogol – nu putea să născocească un moment în care un moderator de televiziune numit Dan Diaconescu a luat un interviu, în direct, cu seriozitate, duhului unei moarte! Dar el nu glumea! Oricât de satirică ar fi fost mintea lui Caragiale, nu putea să născocească aşa ceva!
- Dar lumea presei? Nu vi se pare că jurnaliştii îşi caută victime uşoare din show-biz, le critică pentru ca, prin comparaţie, să iasă ei buni şi frumoşi?
Lumea presei e plicticoasă, deşi în cartea mea şi ea e subiect de satiră. De exemplu, într-o proză, în timpul unei emisiuni în direct moare unul dintre invitaţi şi marea problemă a celor care făceau emisiunea, în timp ce omul era mort, era faptul că posturile concurente spuneau că e o invenţie, că e regie.
Aşa că se gândeau să-l aducă din nou în direct ca să demonstreze că e real. Aşadar erau preocupaţi de rating, nu erau preocupaţi că a murit un om. Apar în proza mea şi aplaudacii, care pe mine mă amuză de moarte. Ştiţi că unii dintre ei trec de la o emisiune la alta. Pe aceiaşi i-am întâlnit şi la un talk-show de divertisment chiar deşucheat şi la o emisiune serioasă la TVR.
- Ce e mai rău să fii: starletă sau fătucă?
E mult mai rău să fii starletă, pentru că asta presupune o ţoaptă enervantă. Fătuca e o fetişcană în stare să stârnească o milă duioasă. Starletele nu fac nimic. Ce mă interesează că Maria Marinescu mănâncă îngheţată sau că şi-a luat pantofi noi?
Publicul citeşte însă, altfel nu ar mai fi nici ele!
Publicul e foarte interesant. De fiecare dacă când am mers cu trenul am rămas uimit să văd nişte tinere, să nu le spun fătuce, sărăcăcios îmbrăcate, chiar jerpelite, mergând spre Moldova, adică sursa mea de fetişcane jerpelite, care citeau aceste magazine cu deosebită încântare şi emoţie despre viaţa personală a Monicăi Columbeanu. Imaginaţi-vă comicul! Într-un compartiment de tren nişte femei de treabă, cu sacoşe din cârpă din care ies pâinile şi morcovii, se uită la nişte poze care nu le stârnesc revolta. Le place. Sunt încântate că personajele lor preferate şi-au mai cumpărat nişte sandale. Nu sunt fete procopsite, mor de foame, dar îşi dau banii în gară să-l vadă pe Gigi Becali răsturnat într-un fotoliu.
- Are legătură cu tranziţia povestea asta?
Are legătură cu o societate neaşezată. Noi trăim în tranziţie de vreo 200 de ani. Asta duce la aceste paradoxuri care fac o România mănoasă, genială a faptelor comice. Dacă mă gândesc bine, acest fenomen e interesant. Dacă ai merge pe autostradă în Germania, ce plictiseală! Ia să mergi pe şosea în România, e pasionant! Numai peste câţi imbecili poţi să dai.
- Pe dumneavoastră vă plictisesc calităţile, bag de seamă!
Şi în Caragiale, lumea de mahala imita lumea înaltă. Acum însă avem lumea din mahalaua numită România, care imită centrul numit Paris sau Londra.
- Ni se trage din complexe?
E un complex de provincial la nivelul întregii ţări, a întregii societăţi faţă de tot ce apare în Vest. Ţineţi minte prostia aia cu Fidel Castro care are 30.000 de femei? Am regăsit acolo tipul tabloidelor din România. Eu sunt doctor în Fidel Castro şi nu am găsit nicăieri că ar avea măcar o sută de femei. Sau prostia din Time cu Ceauşescu "decadent". Străinii care vin să scrie despre România nu cred că se deosebesc prea mult de guguştiucii noştri care, la fel, nu se documentează. De ce să fim complexaţi? Şi ei sunt amatori de lucruri senzaţionaliste, sunt corupţi, dar mai subtil.
- Avem mai multe tabloide decât ar trebui?
Sunt prea multe pentru un showbiz atât de sărac. Ar fi interesant de discutat însă faptul că domnul Patriciu a cumpărat tabloidul Blik de la Ringier din Ucraina, pentru că nu a mers. În Ucraina, aceeaşi formulă cu Simona Sensual a lor, cu Alina Plugaru a lor a dat faliment. De ce a dat faliment în Ucraina? Pentru că aceste tabloide ale Ringier sunt peste tot la fel, m-am uitat şi la Praga. De ce la ruşi nu merge?
- Probabil că sunt un popor de oameni serioşi. Se tabloidizează şi emisiunile? "Sinteza zilei" e un tabloid?
Nu, tabloid e OTV. Şi la Antene sunt emisiuni-tabloid. "Sinteza zilei" are elemente de pitoresc. Aici e ceva important: noi până şi la tabloide suntem proşti, pentru că noi avem tabloidele
soft. Tabloidele noastre nu sunt tabloide hard, ca-n Anglia, să facă dezvăluiri scandaloase, dure, urmare a unor investigaţii. La noi sună fătuca de la tabloid la starletă sau, invers, starleta sună: "Scrieţi şi despre mine ceva. Că îmi place să fac ciorbă de burtă". Şi aia scrie. Dar nu e ştire.