x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Irlanda / Românii şi bulgarii sunt restricţionaţi încă trei ani pe piaţa muncii

Irlanda / Românii şi bulgarii sunt restricţionaţi încă trei ani pe piaţa muncii

de Ovidiu Ciutescu    |    17 Noi 2008   •   00:00

Guvernul irlandez va continua să impună restricţii pe piaţa muncii cetăţenilor români şi bulgari pentru cel puţin trei ani, ca urmare a creşterii nivelului şomajului, în pofida lobby-ului făcut de guvernele celor două state membre ale UE şi a recomandărilor Comisiei Europene, informează Irish Times.



Guvernele de la Bucureşti şi Sofia consideră o astfel de atitudine drept discriminatorie şi acuză statele care continuă să impună restricţii pe piaţa muncii pentru cetăţenii lor că îi tratează pe aceştia ca pe cetăţeni europeni “de categoria a doua”, citează Agerpres. La rândul său, Comisia Europeană a încurajat statele membre ale UE să ridice restricţiile impuse celor două ţări.  Cu toate acestea, Guvernul de la Dublin a decis să impună restricţii pe o perioadă de doi ani atunci când cele două state au aderat la UE, în ianuarie 2007.

Conform legislaţiei europene, un guvern poate impune aceste “restricţii de tranziţie” pe o perioadă totală de şapte ani. Guvernul irlandez urmează să ia o decizie în această privinţă în curând, la una din reuniunile cabinetului. Un purtător de cuvânt al Ambasadei României la Dublin a confirmat faptul că a menţinut legătura cu vicepremierul şi ministrul întreprinderilor, comerţului şi muncii, Mary Coughlan, în vederea eliminării acestor restricţii. “Sperăm într-o revizuire a actualului mecanism şi că vom fim trataţi asemenea altor ţări europene. Dacă nu este posibilă eliminarea completă a restricţiilor, sperăm într-o abordare mai flexibilă a problemei, în special dacă situaţia economică se îmbunătăţeşte”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Irish Times precizează că surse din cadrul guvernului irlandez susţin că aceste restricţii vor fi menţinute ca urmare a lipsei oportunităţilor de muncă, dar şi a numărului mare de cetăţeni din state est-europene care locuiesc în Irlanda. În aceste condiţii comunitatea românilor din Irlanda a cerut o schimbare în atitudinea guvernului irlandez. Potrivit purtătoarei de cuvânt, Anca Lubu, „cetăţenii români obţin greu permise de muncă ca urmare a întârzierilor de până la trei luni care apar în procesarea acestora. Foarte puţini angajaţi sunt dispuşi să aştepte atât de mult. Simţim că nu este corect şi că astfel apar cetăţeni europeni de categoria a doua. Ştiu că Irlanda se confruntă cu dificultăţi economice, însă aici se pune problema egalităţii şi a tratării corecte a cetăţenilor.

În perioada ianuarie 2007-octombrie 2008, un număr redus de permise au fost emise pentru cetăţenii români (241) şi bulgari (58). Publicaţia aminteşte că cetăţenii români şi bulgari sunt însă liberi să călătorească în Irlanda, chiar dacă aceştia ar putea să nu obţină o slujbă fără permis de muncă şi nu se califică pentru sistemul de asistenţă socială, cu excepţia celor care trăiau în Irlanda şi deţineau un permis de muncă înainte de 2007 sau a celor care au propriile afaceri.

×
Subiecte în articol: Irlanda lumea