x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun James Bond lovit de blesteme

James Bond lovit de blesteme

de Ovidiu Ciutescu Publicat la 05 Mai 2008 00:00 Modificat la 05 Mai 2008 00:00
James Bond lovit de blesteme

Seria ghinioanelor care a lovit filmările la cea de-a 22-a parte a seriei "James Bond", "Quantum of Solace", a continuat cu un nou accident, unul dintre tehnicienii peliculei fiind descoperit zăcînd inconştient într-o baltă de sînge, în urma unei dispute domestice, informează thisislondon.co.uk.

Seria ghinioanelor care a lovit filmările la cea de-a 22-a parte a seriei "James Bond", "Quantum of Solace", a continuat cu un nou accident, unul dintre tehnicienii peliculei fiind descoperit zăcînd inconştient într-o baltă de sînge, în urma unei dispute domestice, informează thisislondon.co.uk.

GHINIOANE. Presa internaţională vorbeşte despre "un blestem" căruia i-a căzut victimă cea mai recentă parte a francizei de succes "James Bond". Tehnicianul, în vîrstă de 58 de ani, a fost găsit într-o baltă de sînge, duminică, în locuinţa unei femei, situată în Dornbirn, Austria. Poliţia crede că acesta a fost atacat de femeie, pe care a cunoscut-o într-un bar situat în apropiere de platourile de filmare, cu un cuţit de bucătărie. În prezent, tehnicianul, a cărui stare de sănătate a fost catalogată drept "critică", se recuperează la spital. Femeia a fost reţinută de autorităţile austriece. Acesta este ultimul dintr-o serie de accidente care au afectat filmările peliculei "Quantum of Solace". În urmă cu două săptămîni, maşina Aston Martin a celebrului agent 007 a plonjat într-un lac din nordul Italiei, în timp ce era condusă către locul de filmare. Maşina în valoare de 134.000 de lire sterline a fost distrusă, dar şoferul, Fraser Dunn, a scăpat teafăr. El a fost amendat de poliţia italiană pentru exces de viteză. Şase zile mai tîrziu, doi cascadori s-au rănit în timpul filmărilor. Accidentul s-a produs în timp ce maşina utilizată de cei doi cascadori a lovit camionul de turnare şi apoi un zid. Unul dintre cei doi bărbaţi, un cetăţean grec, pe nume Aris Comninos, a fost rănit grav la cap, intrînd în comă, şi a fost transportat în secţia de reanimare a spitalului Borgo Trento din Verona, nordul Italiei. În prezent starea sănătăţii sale este stabilă. Cel de-al doilea cascador, Bruno Verdirosi, a fost rănit mai uşor, dar a avut nevoie de îngrijiri medicale.


PROTEST. Filmările din Italia au fost întrerupte, iar autorităţile italiene au deschis o anchetă în urma accidentelor. În plus, Craig s-a rănit la coaste în timp ce filma în Panama, în martie, şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. La începutul lunii aprilie, primarul unui orăşel din Chile, Baquedano, a vrut să-l calce cu maşina pe Daniel Craig în semn de protest faţă de faptul că localitatea a fost aleasă ca platou de filmare pentru lungmetrajul de acţiune. Primarul a protestat faţă de "excesul de poliţişti" concentraţi la Baquedano şi pentru că producătorii pretind în film că Chile este Bolivia. Baquedano este situat lîngă oraşul Antofagasta, în nordul ţării. Antofagasta a fost cucerit de Chile în 1879, Bolivia pierzîndu-şi astfel accesul la mare, iar de atunci cele două ţări sunt inamice. A 22-a parte a seriei "James Bond", "Quantum of Solace", va fi lansată în premieră pe 31 octombrie, în Marea Britanie, cu o săptămînă înainte de a ajunge pe marile ecrane, în Statele Unite.

×
Subiecte în articol: magazin James Bond