Mama Ninja

Mama Ninja e o metaforă inventată de publicitate. Simbioza dintre Ioana D'Arc, Ecaterina Teodoroiu şi fetiţele Powerpuff, mama Ninja poate orice. În reclama de la Cappy şade în bucătărie, gândindu-se, pasămite, ce vrăji să mai execute. Aşa că aruncă, la caterincă, o întrebare în neant: "Matei, vrei o portocală?". "Nu acum", se aude vocea unui băieţel.

Logica îţi spune că e copilul ei, imaginea nu ţi-l localizează şi nici nu ţi-l dezvăluie, dar, privind-o pe mama Ninja, îţi imaginezi că Matei e, indubitabil, micuţul asiatic care se ţine de nas în timp ce stă pe tron, din vechea reclamă la Glade Micro Spray. De ce a fost botezat Matei?!

Cum vă spuneam, mama Ninja poate să facă ce vrea muşchiul ei! Revenind la naraţiunea reclamei, Matei nu vrea portocală. Aşa că mamă'sa se enervează şi înşfacă un cuţit. Aruncă o portocală în aer şi coaja se desprinde de pe fruct într-o spirală de ADN. Wow, ar spune cunoscătorii, femeia asta face nişte chestii cu armele albe! Staţi aşa: mama Ninja se aruncă şi ea în spaţiu, unde rămâne suspendată în poziţie de Bruce Lee, părul îi flutură deasupra blatului de la bucătărie, ceea ce ar fi naşpa dac-ar avea vreo oală cu ciorbă pe foc, şi cuţitul tranşează portocala pe jumătate, apoi în sferturi şi-n optimi. Din care se formează un vârtej mirific de lichid galben ce zboară prin bucătărie, senzaţie pe care pun pariu c-o avea şi Mutu când bea suc cu sibutramină.

"Aşa, şi?", se întreabă telespectatorul, crezând că-i vorba despre o reclamă la cuţite.
Eronat, mama Ninja revine cu picioarele pe pământ exact când fiu'su intră în bucătărie. E rândul telespectatorului să sară în aer, căci ăla micu' nu e asiatic, precum mamă'sa, ci are trăsături neaoş caucaziene. Ori el e înfiat, ori ea e mamă de-a doua sau bonă din Thailanda, genetica zice că alte variante nu se există. Copilul se uită cu poftă spre paharul în care mama Ninja îşi toarnă suc dintr-o cutie (cutia cred că a făcut-o "off the record", feliind un copac...), apoi cadrul se strânge pe ea şi, exact când te aştepţi ca ăla micu' să bea din suc (că ăsta e schepsisul reclamelor, copiii să vadă alţi copii consumând "ceva bun"), o vedem pe cuţitară ducând paharul înspre gură şi îngurgitând. Ruşine! Dacă-i bona şi părinţii au camere de supraveghere video, ar trebui concediată!

Apoi, pe ecran apare o schemă cu miez, pulpă şi înveliş alb, şi cineva vorbeşte despre fitonutrienţi (cuvânt nou inventat în limba română) şi ne îndeamnă să bem "Cappy - Toată portocala". Ştiu care-i învelişul alb al portocalei (pieliţa aia albă şi amăruie, pe care ne chinuim să o dăm jos după ce decojim fructul - ca ţăranii, nu spiralat...). Vizualizez şi pulpa, da' pe cuvânt că nu mă prind care-i miezul portocalei. Nebuloasa asta mă chinuieşte ziua. Noaptea, o visez pe mama Ninja cum aruncă cutiţul în aer şi am emoţii să nu intre chiar atunci pe uşa bucătăriei ăla micu' şi să-l nimerească şişul drept în pulpa capului... Fi-v-ar miezul să vă fie, ălora de-aţi făcut reclama! Data viitoare vorbim despre câţi crenvurşti trebuie să mănânci pentru un hamburger...