O categorie de medicamente administrate bolnavilor de cancer în scopul întăririi globulelor roşii în lupta împotriva anemiei rezultate după tratamentele chimioterapeutice
O categorie de medicamente administrate bolnavilor de cancer în scopul întăririi globulelor roşii în lupta împotriva anemiei rezultate după tratamentele chimioterapeutice, măresc riscul de deces cu 10%, conform unui studiu publicat marţi în Statele Unite ale Americii, informează AFP. Această concluzie a fost trasă după analizarea rezultatelor a 51 de studii clinice în domeniu realizate pe un total de 13.613 pacienţi suferind de cancer care au primit eritropoietină sau stimulenţi ai eritropoietinei (ESA - Erythropoeisis-Stimulating Agents). Astfel s-a constatat o creştere cu 10% a riscului de mortalitate în rândul pacienţilor care au primit eritropoietină, comparativ cu cei care nu au primit un astfel de tratament împotriva anemiei, precizează cercetătorii al căror studiu a fost publicat în ultimul număr al Jurnalului Asociaţiei Medicale Americane. Studiul, coordonat de Dr Charles Bennett de la Facultatea de medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwestern, este primul în domeniu care demonstrează o creştere cuantificabilă a riscului de mortalitate legat de tratamentul cu eritropoietină. Conform medicilor americani, acest tratament poate avea ca efect secundar stimularea dezvoltării celulelor canceroase. ''FDA (Agenţia americană a medicamentelor) susţine că luarea acestor medicamente pe bază de eritropoietină în doze moderate este inofensivă. Însă noi am descoperit că această categorie de medicamente poate stimula dezvoltarea celulelor canceroase şi astfel au efectul scurtării speranţei de viaţă a pacientului'', a explicat Dr. Bennett. ''Este grav faptul că abia la 15 ani de la lansarea acestor medicamente am ajuns să înţelegem ce efecte secundare grave pot avea'', a mai adăugat el. Piaţa americană a medicamentelor anti-anemie pentru bolnavii de cancer este o afacere de aproximativ 6 miliarde de dolari anual pentru companiile farmaceutice.