x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Nu trăim mai bine: 34 milioane de şomeri in plus

Nu trăim mai bine: 34 milioane de şomeri in plus

de Corina Andriuta    |    30 Aug 2007   •   00:00
Nu trăim mai bine: 34 milioane de şomeri in plus

Creşterea economică din multe ţări nu este insoţită şi de crearea de posturi de muncă. In ultimii 10 ani numărul de şomeri a crescut cu 34 milioane la nivel mondial, noteaza belta.by/ru.


Creşterea economică din multe ţări nu este insoţită şi de crearea de posturi de muncă. In ultimii 10 ani numărul de şomeri a crescut cu 34 milioane la nivel mondial, noteaza belta.by/ru.

STATISTICI. In 2006 au fost inregistraţi 195 milioane de şomeri. Odată cu creşterea productivităţii, paradoxal, la nivel global creşte şi numărul de şomeri. Datele, ingrijorătoare, sunt exprimate in raportul intocmit ONU despre situaţia socială globală. Autorii raportului spun că in intreaga lume „se urmăreşte o creştere neformală a indeletnicirilor şi de contracte pe termen scurt care le asigură, celor care lucrează, mai puţine drepturi şi garanţii". In raport se mai precizează că „o muncă demnă trebuie să fie in capul listei cind se elaborează politica socială şi economică a statului. Globalizarea pieţi de muncă se indreaptă tot mai mult spre nesiguranţa şi lărgirea inegalităţii sociale. Acest lucru influienţează negativ posibilitatea ca oamenii să-şi găsească o muncă demnă".

×
Subiecte în articol: magazin