Ochii lui Dobrin

Poate ca intr-o zi, sa fi fost in jur de 07.13, in zori, intr-un MAT, langa un camp, in apropiere de Pitesti, Vasile a vrut sa-i aduca un omagiu. Sau nu. Vroia doar sa se gandeasca si la altceva in afara de noroi, CAP, secretarul cu propaganda si frica fireasca a omului care a furat cu o noapte inainte trei saci cu grau.

Albastri. Nu mov, nu desenati, nu terni ca eticheta. Poate nitel licorosi. Cei care stiu sa priveasca si dupa ochi trec de durerile operatiilor, de neimplinirea nedreapta, si vad ca Dobrin nu era antialcoolic.

Poate ca intr-o zi, sa fi fost in jur de 07.13, in zori, intr-un MAT, langa un camp, in apropiere de Pitesti, Vasile a vrut sa-i aduca un omagiu. Sau nu. Vroia doar sa se gandeasca si la altceva in afara de noroi, CAP, secretarul cu propaganda si frica fireasca a omului care a furat cu o noapte inainte trei saci cu grau. Isi dorea impacare sufleteasca, uniunea cu natura, da` sa fie cu soare -hic!- (pardon) si divertisment.

Cele doua feluri de mancare ale hranei sale spirituale sunt tuica si Dobrin. Ar vrea sa rostogoleasca prin gura aceste nume proprii, sa se umple de ele, de ce i-a fost mai drag. Nu poate. Notiunile includ elemente diferite si complexe. Ar vrea sa le enumere, sa faca multimi si sa le intersecteze. Sa extraga radacina patrata si tare din licoare si sa o inmulteasca evident cu rezultatul cuantificarii talentului lui Dobrin. Sa impartaseasca cu cei din jur rezultatul alchimiei sale, si in lume sa fie pace, sa dispara bolile, si , daca se poate ceva, sa nu se prinda militia ca el a luat aia trei saci, `tu-le mama lor!

Retortele mintii sale se topesc, gandurile, calculele curg si iau forma vasului care le contine. Adica patrata si usor buhaita. S-a facut 07.14. Stie ca nu mai are mult de gandit. La 7.30 e deja praf. Simte ca trebuie sa spuna ceva, ceva simplu, care sa contina tot si sa fie lesne de tinut minte si a doua zi. Pret de cateva miliardimi de secunda gandeste aprig. E leoarca, sfarsit, dar a reusit! Romanul e nascut poet! A imbinat perfect armonios ce-i e lui mai drag si mai drag pe lume: "Oc.. och.. ochii lu` Dobrin!" urla, cu sticla deasupra capului, in timpul unei tentative de a sari in picioare.

Fara legatura cu asta, intra seful de post, cu un alt prost, si il ridica pe Vasile. Vasile nu protesteaza: a) pentru ca nu mai poate, b) pentru ca simte ca a lasat ceva in urma lui. "N-am pus in viata mea tuica in gura", s-a jurat Dobrin.