x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Parerea mea

Parerea mea

19 Mai 2005   •   00:00
(C)RAMPE

Lasati-mi martea!

E luni, ce bine, a mai trecut un uichend, ia sa dam noi drumul la radio, ia sa ne facem noi o cafea, e luni, e luni, ce bine ne pare, tresalta inima-n noi, dar stai, stai asa, oamenii de la radio zic ca e luni si ca e naspa. Oamenii de la radio spun ca sunt deprimati. Oamenii de la radio spun ca ziua de luni e foarte, foarte naspa. Ce nasol! Deci stai asa, sa-mi schimb atitudinea: e luni, ce naspa ca e luni, e luni, oamenii de la radio spun ca asta e o chestie deprimanta, eu, de obicei, sunt receptiv la ce se spune la radio, adica daca zice la radio, inseamna ca aia e!

Sterg tot si o iau de la-nceput: deci e luni, vaaaai, ce nasol e ca e luni. E luni, ia hai sa ma deprim. Deci stai sa ma-ncordez si sa ma deprim, stai sa ma-ncrunt, inca putin, e luni, eu ma deprim, aud asta si la radio, e de bine, ma deprim din ce in ce mai mult. Am reusit! E luni si sunt deprimat!

E marti, e marti, e dimineata de marti, ia hai, treze-vu, e marti, e dimineata, ia sa ne trezim noi, sa dam drumul la radio, sa ne facem o cafea, mai ascultam si pe la radio din cand in cand, deci ce se zice, indeobste la radio intr-o zi de marti? Aaa, pai e standard. Deci la radio martea se zice c-a trecut luni. Baaaaai, iar luni? Bai, incredibil! In-cre-di-bil! E marti si astia vorbesc de luni. "E marti", zice vocea de la radio, "oricum e mai bine decat sa fie luni", mai zice vocea de la radio. Bine, dar e marti! Ce-aveti cu o zi de marti? Ce aveti, domnilor de radio, cu ziua de marti? Inteleg ca nu va place luni. Ei bine, ma deprimati cu succes intr-o zi de luni! Stati linistiti, ma deprimati, deci da? Deci v-ati linistit? Bun! Dar macar martea pot si eu sa fiu bine-dispus? Pot si eu ca macar martea... atat va cer, oamenilor de radio: lasati-mi macar martea. E bine? Va multumesc.

Miercuri. E miercuri, ia hai, buna-dimineata, soare! Ah! Iar te-ai dat pe dupa nori! Nu-i nimic, eu sunt bine-dispus. Ia, hai, facem un cafesito, dam drumul la radio, "ia uitati-va ce naspa e vremea asta". Nu, ca daca nu m-as gandi ca-mi incarc karma aiurea, m-as duce la el si... si..., sa scutesc lumea de deprimati! Sau mai bine nu! Mai bine i-as baga un calus in gura. Mai bine, mult mai bine!

E joi. "Mai e un pic pana maine". Incredibil! Dar maine ce e? De ce iubiti vinerile, oameni rai? De ce nu iubiti lunile? Adica de ce? Adica cum? Ma scuzati, imi dati si mie voie sa ma simt bine in fiecare zi a saptamanii, ca un suflet mediocru ce sunt? Imi permiteti sa ma ma bucur de ploaie? Sunt fan ploaie, ma-ntelegeti si pe mine, oameni rai? Mersi mult, hai c-am inchis radioul. Ma deprimati profund cu starile voastre blegoase! Mai bine-mi pun io un sidi de-al meu. Mai bine ies pe balcon. Mai bine... E vineri. Ce misto! In sfarsit! E vineri. Vineri pot s-ascult la radio, pentru ca toata lumea jubileaza. Incredibil ce misto e ziua de vineri! Pana luni, cand o sa ne deprimam din nou impreuna, va doresc hai pa!

CASUTA POSTALA
PAUL M. POPOVICI, TIMISOARA. Stimate domnule Popovici, va aducem la cunostinta ca am luat nota de nemultumirea dvs. Dati-ne voie sa ne inchipuim ca sunteti un cititor al rubricii "Punctul pe G", din moment ce ati realizat o analiza semantica de profunzime. Ati facut o apologie ferventa respectarii normelor religioase. Atunci, cum comentati sugestia adresata autoarei, de a folosi, in post, frisca vegetala? Printre canoanele postului nu se numara cumva si indicatia conform careia "nu trebuie sa poftim"? Umil, consideram ca surogatul vegetal reprezinta o modalitate ingenioasa si consumerista de a-ti satisface o pofta, complet neindicata in timpul postului. De asemenea, consideram ca "ratiunile gurmande" si "deliciile culinare" pe care le propuneti autoarei ca varianta de satisfactie egoista in post se inscriu in acelasi registru compensatoriu, condamnabil de strictetea literei sfinte. In sfarsit, stimate domn, respectam opinia dumneavoastra si nu dorim sa o combatem. Tinem totusi sa amintim ca "modul de viata crestin" propovaduit de subsemnatul nu face obiectul principal al rubricii analizate. Este strict vorba despre abordarea degajata a unor fapte de viata, reale sau imaginare, menita sa de-tabuizeze subiecte legate de sexualitate, pe care cultura le-a marginalizat in decursul istoriei. Demers generalizat si sustinut public, de altfel, de specialistii psiho-sociologi. Probabil aveti cunostinta, domnule Popovici, de acest demers, din moment ce v-ati indreptat atentia asupra subiectului in cauza, pe care l-ati transformat intr-un adevarat studiu de caz! Inseamna, deci, ca tehnica noastra da roade.

IONEL, IASI. Va intelegem nemultumirea, dar nu suntem in masura sa dam un verdict calitativ emisiunilor difuzate pe postul national de televiziune. In continuare ne puteti adresa intrebari la: Piata Presei Libere nr. 1, corp D, etaj 8, Jurnalul National, cod 013701, Sector 1, Bucuresti sau pe adresa de e-mail suplimenttv@jurnalul.ro

RAUTACIZME
Becali este un tip citit. Cel putin asa si-a putut da seama telespectatorul care a urmarit o editie a emisiunii "Dan Diaconescu Direct". In continuare, flatat de comparatia cu personajul lui Coelho, Razboinicul luminii a marturisit, cu modestie ca, de fapt, i-a spus lui cineva ca exista un alt personaj al aceluiasi autor cu care a fost comparat. Si anume Alchimistul. Asa ca, am aflat, Becali are de gand sa citeasca si "Alchimistul". Vom reveni cu amanunte din Ghencea dupa pauza publicitara.

Si apropo de Ghencea. Cum baietii lui Zenga n-au prea mai batut prin campionat decat, in cel mai bun caz, la scoruri italienesti, era normal ca cineva din conducerea clublui sa se sesizeze. Si acela a fost, pesemne, MM Stoica. Presedintele executiv a incercat sa le dea o mana de ajutor (ase citi pumn de ajutor) baietilor si a aratat ca, daca vrea, un stelist poate sa bata pe cine vrea muschii lui. Chiar si pe un suporter. Ca doar d’aia ii zice suporter, sa suporte.

Si ca tot vorbim de fotbalistice... De mare anvergura, comentariul baietilor de la TVR duminica seara, in partida Dinamo - Rapid. Cea mai tare expresie a fost aia cu "Mingea LA BAdoi". Ceva clasic.

La B1 TV nu am gasit nimic interesant. Mai ales ca pe Calea Victoriei in ultima vreme n-am vazut nici un meci interesant. Nici macar la Nasu’, Radu Moralu - tipul ala negru de respira greu care castiga cand toata lumea doarme.

In rest, fotbalul tinde sa semene cu cinematografia romaneasca inainte de ’89. In lipsa vedetelor fugite peste granita, raman in grajdurile noastre caii, iar actorii lor, cu fluierul in gura, fac legea pe gazoanele desfundate ale patriei.

Ce mai, romanii au fotbalul pe care il merita.
×
Subiecte în articol: luni radio marţi