Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
E dimineaţă de tot. Stau in bucătărie cu laptopul, musafirul meu tăcut, şi cu scrumiera. Am ajuns la textul cu numărul "200". Dar cum?
E dimineaţă de tot. Stau in bucătărie cu laptopul, musafirul meu tăcut, şi cu scrumiera. Am ajuns la textul cu numărul "200". Dar cum?
IUBIREA DUPĂ ZODII. Iată-mă inapoi studentă. Poposită din intămplare la "Cultură Mass-Media". Interviul cu directorul n-a durat mai mult de-un minut. Timp in care am reuşit să explic lapidar că nu ştiu să fac nimic, dar că vreau să invăţ tot. Nu ştiu nici măcar in ce departament mi-aş dori să lucrez, pentru că, evident, habar n-am cu ce se ocupă fiecare.
In căteva secunde, şeful de la "Cultură" mă prelua. Părăseam biroul directorului ingrozită că omul nou din faţa mea avea s-o ia de la capăt. Aşa a şi fost. Individul m-a informat scurt că programul incepe la 9:00. Nu incepea, desigur. Ci pe la 11:00. Dar eu veneam constant la 9:00 şi mă inţepeneam intr-un birou gol. Cănd soseau colegii, foloseam pe post de scaun dulăpiorul cu rotile al şefului. Pe care-l impărţeam cu ghiozdanul lui imens. Conform ierarhiei, ghiozdanul ocupa considerabil mai mult spaţiu decăt fesa mea stăngă, cu care şedeam. Era in preajma Mărţişorului şi mi s-a cerut un "material". M-am găndit la ceva practic. La cadouri. I-am prezentat şefului, cu ghiozdanul lui lăngă mine, ca sprijin moral, un text cu cadourile nimerite pentru o femeie, in funcţie de zodie. A mers. Vremea continua să treacă. Intre timp mă ridicasem la rangul de-a putea folosi calculatoarele colegelor atunci cănd ele fumau pe hol. In căteva astfel de runde, incă ancorată in ideea zodiacului, am clocit un material despre cum iubesc bărbaţii şi femeile din diferite zodii. A mers din nou şi merge şi azi.
Nu mai sunt de mult studentă. M-am măritat. Gătesc. Duminica trecută am făcut ostropel. Calc şi cearşafurile. Ştiu că o să treacă repede şi tocmai de-aia nu vreau să ratez momentul. Mă găndesc că peste un an-doi o să am copil. Vreau să scriu o carte. Vreau să văd Parisul noaptea. Vreau să invăţ să tac.
UN INEL. Azi-noapte soţul meu se pregătea de culcare. La un moment dat rămăsese numai in funduâ gol, in şosete şi-n papuci. Am răs cu lacrimi. Ne-am imbrăţişat străns şi ne-am pupat. Şi ne-am găndit că probabil asta inseamnă căsnicie. Să te iubeşti mai mult cu cel de lăngă tine pentru că puteţi să rădeţi impreună. Asta nu e, evident, sex. Nici nu e cazul să vorbim intimităţuri la pielea goală fără măcar să ne cunoaştem. Eu şi cu voi. Ideea insă e că-n tot ce facem relaţiile sentimentale sunt mereu acolo. In faţa mea, la bijuterie, un distins domn de 90 de ani, cu o cutiuţă plină de frănturi de aur, ruga aprig ca inelul să fie gata la o dată anume. Atunci implinesc ei 70 de ani de cănd sunt impreună şi vrea ca soţia să ştie că o iubeşte acum ca şi atunci. Şi vrea să-i dăruiască inelul ăsta, pentru că dacă are 90 de ani nu inseamnă că degetele ei subţiate de vreme nu mai au voie să poarte un semn al dragostei lui. A plăns şi a plecat fericit.
