x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pretiosii hollywoodieni

Pretiosii hollywoodieni

de Raluca Grintescu    |    13 Oct 2006   •   00:00
Pretiosii hollywoodieni
MAGAZIN
Cei mai "hot" si mai ageri barbati care au smuls privirile femeilor

Ewan McGregor, Hugh Jackman, Jet Lee, Josh Hartnett, Benjamin Bratt, Enrique Iglesias, Heath Ledger, Luke Wilson, Russell Crowe si Taye Diggs au fost votati drept cei mai sexi si mai importanti barbati de la Hollywood. Sa vedem si de ce!

Ewan McGregor a ajuns fulgerator in varful piramidei. Si-a inceput cariera cu rolul unui dealer de heroina in "Trainspotting", film pentru care a fost nevoit sa slabeasca 30 kg, apoi a urmat "Moulin Rouge", atingand succesul ca Jedi in "Razboiul stelelor - Atacul clonelor". A fost casatorit cu designerul francez Eve Mavrakis, cu care are doi copiii. Hugh Jackman, actorul nascut in Sydney (Australia), si-a dorit sa fie jurnalist, insa neprevazutul l-a dus in directia cinematografiei. Rolul sau de debut din "X-Men" a avut un impact atat de mare, incat a fost dorit si pentru seriile care au urmat. In 2000 a fost votat de revista People drept "cel mai frumos barbat din lume". Hugh este casatorit cu Deborra-Lee Furness din 1996 impreuna cu care a adoptat un baiat, Oscar Maximillian.

Luke Wilson si Ewan McGregor, doi actori fermecatori, cu caracter puternic, au reusit sa ia publicul feminin de partea lor. Desigur, au si cu ce!

STARURI. Jet Li. Ei bine, campion la arte martiale in repetate randuri, Li a fost primit cu caldura dupa rolul sau din "Romeo trebuie sa moara", desi luptatorul de wushu refuzase doua roluri in "Crouching Tiger" si "Hidden Dragon". Din pacate, si el este asezat la casa lui. Asiaticul este casatorit cu Nina Li Chi de sapte ani, dupa ce in 1990 a divortat de Qiuyan Huang cu care are doi copii. Jet Li este considerat la ora actuala cel mai mare star asiatic dupa Jackie Chan. Josh Hartnett a atras atentia in 1999, cu rolul sau din thriller-ul "The Faculty", in care a facut echipa cu "Stapanul inelelor", Elijah Wood. Insa Josh a dat lovitura cu rolul din "Pearl Harbour". Actorul mai are trei frati: Jake, Joe si Jessica. Cat despre viata privata, o tine ferita de ochii publici, insa lumea vorbeste ca are o iubita "de-o viata".

Jack Lee, cel mai sexi star asiatic
Josh Hartnett a ramas fidel prietenei sale

IMPRESIE. Jumatate indian, jumatate caucazian, Benjamin Bratt a smuls privirile feminine in 1995, cand s-a alaturat echipei serialului "Lege si ordine" cu rolul detectivului Reynaldo Curtis. Apoi, succesul i s-a aratat in pelicula "Traffic" si "Miss Congeniality". Dupa ce a cucerit-o pe Julia Roberts, Bratt s-a casatorit cu actrita Talisa Soto. Sex-simbolul australian Heath Ledger a avut portia lui de roluri bune, insa lovitura a dat-o in filmul "Patriotul" alaturi de Mel Gibson. A flirtat cu Drew Berrymore si Gwyneth Paltrow. Este greu de decis daca Taye Diggs a impresionat sexul frumos in rolul sau de debut din "How Stella Got Her Groove" sau in comedia "Go". Cu siguranta a facut insa impresie buna in musicalul de pe Broadway, "Rent", dar si in serialul "Ally McBeal".

Ledger prefera femeile mature
Enrique Iglesias, cel mai sexi barbat in viata
Neozeelandezul Russel Crowe nu este numai atragator, ci si un actor talentat.
Taye Diggs, avocatul sexi din Ally McBeal
×
Subiecte în articol: rolul