x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Prietena tuturor - Fara ea, viata ar fi anonima

Prietena tuturor - Fara ea, viata ar fi anonima

de Luiza Moldovan    |    29 Oct 2006   •   00:00
INTERVIURI IMAGINARE
Ea e prietena cu toata lumea. Stie cine orice despre oricine. Oricine o-ntreaba despre oricine, ea stie sa-i spuna cu lux de amanunte. Adica vreau sa spun ca ea e prietena totala. Fara ea, viata ta anonima n-ar fi decat o viata anonima.

Jurnalul National: Cu cine ai mai vorbit in ultima vreme?
Prietena raspunde acestea: Cu Ics, cu Igrec, cu Zed si, ah, da, cu Kappa.

Hai nu, pe bune. Si Kappa ce mai face?
Aaaa, cine, Kappa? Kappa face foarte bine. M-am intalnit intamplator cu ea, pe scari la mol. In primul rand ca arata foarte rau. Nu stiu, avea o fata obosita sau poate c-a parasit-o iubitul. Ideea ca, dupa cum o stiu eu pe Kappa, nu cred c-o sa reziste singuratatii. Imagineaza-ti, era de cinci ani cu Be. Mi-am dat seama foarte clar, fiindca, repet, o cunosc foarte bine, ca Be n-o mai suporta. Si, intre noi doua fie vorba, cine ar suporta-o pe Kappa?

A-ha. Deci d-aia avea Kappa o fata cazuta…
Vai de capul meu! Vai de capul meu! Bai, deci Kappa, in ultima vreme a relatiei cu Be, fata, venea plansa toata. Mi se plangea incontinuu ca ea e foarte nefericita, fata, sa mor io daca te mint. Iti dai seama, ca eu eram prietena ei din liceu. O stiu si pe dinauntru, si pa dinafara. Fata, Kappa e total nefericita. Imaginea- za-ti ce mi-a spus despre Be.

Ce?
E, nu-ti spun. Pai, fata, eu nu-i spuneam in fata (mi-era teama sa n-o jignesc). Dar era clar ca baiatul asta n-o mai suporta. Daca-i spuneam, zicea ca nu-i sunt prietena. Daca nu-i spuneam, zicea ca nu-i sunt indeajuns de prietena incat s-o pun in fata adevarului.

Imi dau seama… Si ia zi, fata. Ce mai stii de Igrec?
Igrec a plecat in Franta la un masterat. Zice ca-si cauta de lucru si nu-si gaseste nimic. Doar la o clatitarie si-a gasit. Dar iti dai seama, fitoasa cum e ea, n-a acceptat. Adica ce, sa faca ea clatite pentru francezi? Haida-darla. Fata, asta e o fitoasa de doi lei. O cunosc din facultate. In facultate nu venea decat la cursurile care-o interesau direct. Zicea ca celelalte sunt de umplutura, sa le mai dea o paine profesorilor. N-am vrut eu sa-i spun, dar mi-am dat seama c-o sa aiba o nota foarte mica la licenta. Fata, iesea in pauza pe culoar si se lipea de perete cu aere de vedeta (pe atunci lucra la o televiziune locala). Zicea ca e sexy. Vai de capul ei… Eu stiu, ca eu i-am fost o foarte buna prietena.

×
Subiecte în articol: magazin kappa prietena