x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Putem fi manipulaţi de feline!

Putem fi manipulaţi de feline!

14 Iul 2009   •   00:00

Conform cercetătorilor Universităţii din Sussex (Marea Britanie) pisicile au dezvoltat o tehnică subtilă de a obţine de la stăpânul lor ceea ce doresc.



Cei împătimiţi de animaţie cunosc episodul în care Penny, o pisică extrem de pragmatică şi de ancorată în realitate, îl învaţă pe naivul căţel Bolt cum specia umană, pentru a oferi hrană, se lasă indusă în eroare de o privire plângacioasă, de o atitudine umilă sau giumbuşlucuri.

Ei bine, realitatea a depăşit din nou imaginarul. Atunci când blana pufoasă şi fină, ochii magnetici, irizaţi şi pătrunzători sau un simplu mieunat nu sunt arme destul de puternice pentru a-l face pe stăpân să le ofere ceea ce îşi doresc, pisicile, în general recunoscute ca simbol al versatilităţii, au dezvoltat o tehnică de manipulare psihică.

Pentru a evita metoda unui miorlăit insistent, care cu siguranţă ar fi produs enervarea stăpânului, în mediul sonor obişnuit al torsului , pisicile emit un sunet în gama de înaltă frecvenţă, ce poate fi interpretat ca o cerere de ajutor, care este elementul declanşator, în creierul uman, al unor sentimente parentale şi de ocrotire şi care duce în mod sigur la îndeplinirea obiectivului pentru care a fost emis.

Conducătorul echipei de cercetare, dr Karen McComb, a dezvoltat teoria pornind de la propria experienţă, viaţă alături de propria sa pisică, Pepo, care cu regularitate o trezea în fiecare dimineaţă pentru a fi hrănită. Discutând cu alţi proprietari de pisici, dr McComb, a remarcat că şi în viaţa acestora intervenea torsul pisicilor lor, atât de dificil de ignorat.

Studiul a testat reacţiile umane în faţa a două tipuri de tors, cel de satisfacţie şi cel de solicitare a hranei sau a atenţiei, concluziile au relevat faptul că cel de-al doilea a fost caracterizat chiar şi de cei care nu aveau experienţă anterioară în îngrijirea pisicilor, drept presant şi deloc agreabil.

Studiul relevă faptul că acest gen de manipulare psihică nu funcţionează decât în cazul în care pisica este în relaţie cu o singură persoană, în cazul în care are mai mulţi stăpâni fiind nevoite să recurgă la tradiţionalul miorlăit.
AFP


×
Subiecte în articol: lumea