Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a refuzat să comenteze informaţia că el şi soţia sa, Carla Bruni, sunt implicaţi fiecare într-o relaţie extraconjugală.
Potrivit Mail Online, prestigiosul cotidian francez Le Journal du Dimanche sugerase că "Prima Pereche" a Franţei ar comite adulter, ea cu un muzician, el cu o campioană la karate. Pe un blog de pe site-ul oficial al ziarului au fost relatate zvonurile că doamna Bruni "s-a implicat romantic" cu Benjamin Biolay (37 de ani), muzician, recent câştigător al premiilor Victoires de la Musique. Sarko ar fi alunecat uşor în braţele ministrului ecologiei, Chantal Jouanno (40 de ani), deţinătoare a unui titlu de campion la karate. Site-ul francez suchablog.com a relatat că "Prima Doamnă" ar fi prietenă apropiată cu Biolay de mai mulţi ani şi că, în prezent, trăieşte neoficial cu el în apartamentul acestuia din Paris. Purtătorul de cuvânt al lui Nicolas Sarkozy la Palatul Elysee a spus că "nu are absolut nici un comentariu" de făcut asupra acestor zvonuri apărute iniţial pe Twitter şi cărora relatarea din Journal du Dimanche le-a dat greutate. Cotidianul citat chiar sublinia: "Este bârfa momentului care ar putea deveni povestea anului". Relaţia dintre Carla Bruni şi Benjamin Biolay ar fi început acum câteva săptămâni, iar acum este "mai mult decât un zvon". "Se spune că mariajul prezidenţial îşi dă ultima suflare", adăuga ziarul francez. Aceaşi relatare a apărut şi pe Yahoo News France, Le Post, Agoravoxtv, channel i-Tele.
ANTECEDENTE
Este pentru prima oară de când Bruni şi Sarkozy s-au cunoscut la o petrecere în noiembrie 2007 că apar sugerări insistente potrivit cărora mariajul lor este în criză. Încă de la căsătoria lor, care a avut loc după trei luni de la acea petrecere, au apărut în mod regulat relatări că mariajul nu va rezista atâta timp cât Sarko va fi preşedinte. Remarca acum celebră a Carlei că "este uşor obosită de monogamie" a fost deseori citată de mass-media. Dar până în prezent nici o sursă credibilă nu a repetat zvonul că cei doi "îşi pun coarne" reciproc. Şi aceasta nu pentru că "împricinaţii" nu ar avea antecedente. Printre "foştii" Carlei figurează Mick Jagger, Eric Clapton, Donald Trump, dar s-a vorbit şi despre scriitorul Jean-Paul Enthoven, urmat de fiul acestuia, filosoful Raphael. După ce i-a făcut un băiat, Aurelien, în 2001, Raphael a părăsit-o pe motiv că ea nu ar fi făcută pentru o relaţie. Sarko ar fi avut o legătură cu Cecilia Ciganer-Albaniz în timp ce era căsătorit cu prima soţie, Marie-Dominique Culioli, cu care are doi fii. Apoi, s-a căsătorit cu Cecilia de care s-a despărţit în campania pentru prezidenţialele din 2007, când aceasta a început relaţia cu publicistul din SUA, Richard Attais.