x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Se întâmplă din nou: OZN în Franţa

Se întâmplă din nou: OZN în Franţa

de Mihaela Matachita    |    07 Ian 2010   •   00:00

Un OZN (obiect zburător neidentificat) a fost observat în seara de Anul Nou, în jurul orei 20.00, pe cerul localităţii La Cotinière din Charente-Maritime, în sud-vestul Franţei, a relatat joi site-ul local sudouest.com.

Martori "demni de încredere" din La Cotinière au văzut o "aripă" luminoasă şi silenţioasă spre insula Oléron. Un fost pescar, în vârstă de 60 de ani, era în maşină când a zărit "o aripă foarte luminoasă pe cer, la circa 600 metri de coastă şi la 300 metri înălţime". A ieşit din maşină şi s-a dus pe plajă pentru a privi mai îndeaproape "chestia aia stranie, roşie şi galbenă, care după zece secunde a dispărut spre vest fără zgomot dar cu o viteză vertiginoasă". Un cuplu, aflat la un kilometru depărtare, a văzut acelaşi lucru. Acum, jandarmeria anchetează apariţia "unui obiect de formă ovoidală, silenţios şi care a dispărut brusc la ora 20.09".

Contactat în acest weekend de către jandarmii din Saint-Pierre-d'Oléron, Jean-Louis Fesseau repetă că fenomenul nu era unul de natură atmosferică: "Am petrecut 35 de ani pe mare şi ştiu despre ce vorbesc. Este pentru prima dată că am văzut aşa ceva. Şi ştiu, de asemenea, să fac diferenţa dintre o rachetă de semnalizare ori un elicopter de intervenţie". Adevărat, pescarul băuse ceva în acea seară, dar ceilalţi doi martori erau OK, după cum a confirmat etilotestul.

Locotenentul Bourdajeau, care supervizează ancheta, spune că "primele audieri pun în evidenţă elemente obiective şi coerente". El adaugă că încearcă să recolteze cât mai multe mărturii. "Dar faptul că nu este vorba despre o relatare izolată constituie dovada că nu ne confruntăm cu o halucinaţie. Şefii au fost deci informaţi", precizează el.

În zilele următoare, ar putea fi însărcinat cu noi investigaţii Grupul de studii şi informaţii cu privire la fenomenele aerospaţiale neidentificate (GEIPAN), structură oficială aflată sub egida Centrului Naţional de Studii Spaţiale (CNES) din Franţa. Referindu-se la cazul de la Oléron, Yves Sillard, preşedintele GEIPAN, califică drept "foarte interesantă" variaţia de culori între părţile inferioare şi superioare ale obiectului. Întrebat de site-ul sudouest.com în ce categorie s-ar putea clasifica mărturiile despre OZN-ul respectiv, "părintele rachetei Ariane" spune că acest caz ar putea face parte din clasa D, adică "credibil şi neexplicat". El adaugă că, după ce jandarmii vor trimite raportul la GEIPAN, cercetătorii vor decide dacă investigaţiile trebuie continuate. Aceasta numai după ce se va fi verificat că nu a fost vreun avion, fie el civil ori militar, sau vreun fenomen meteo.


FENOMENE STRANII ÎN CHARENTE
Potrivit GEIPAN, în Franţa s-au recenzat 1.600 de apariţii în ultimii 50 de ani, dintre acestea 460 fiind inexplicabile dar indiscutabile. În Charente-Maritime, ultimele două astfel de fenomene au avut loc la Périgny (1997) şi Corme-Royal (1996). GEIPAN a recenzat, în Charente, mărturii despre fenomene inexplicabile la Angoulême şi Barbezieux în 1981, la Champagne-Mouton în 1983 şi la Jurignac în 2008. Însă acest ultim caz nu este fiabil, martorul spunând că a văzut deplasarea unui fenomen luminos fără să facă altă precizare. La Barbezieux, pe 12 iunie 1981, un muncitor agricol, care lucra pe o parcelă cultivată cu porumb, a văzut o zonă circulară cu un diametru de circa 20 de metri în care plantele păreau bolnave. Dar, drept cauză, este privilegiată ipoteza unui fulger. La Angoulême, în acelaşi an, un fotograf poza luminile oraşului, când a văzut pe una dintre ele un obiect straniu care semăna cu o farfurie zburătoare. A anunţat Jandarmeria.  Pe 31 octombrie 1983, în jurul orei 18.45, la Champagne-Mouton, un martor, alertat de lătrăturile câinelui său, a văzut pe fereastră, în ciuda nopţii şi a ceţii, o lumină intensă "mare ca o roată de tractor" care se mişca încet şi care a dispărut apoi foarte repede în spatele unei perdele de plopi.

×
Subiecte în articol: lumea