x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sstuff by Anuşka: decor viu

Sstuff by Anuşka: decor viu

12 Feb 2010   •   00:00
Sstuff by Anuşka: decor viu

Apropo de reviste cu păsărele şi picamăre, soacră-mea a făcut ordine prin sertarele mamei sale. Care e în bune relaţii cu nişte unele de-i furnizează reviste scumpe despre amenajări interioare şi gătit sănătos. Doar că printre ele, din întâmplare, of course, s-a strecurat şi una mai deocheată.

O ştie toată lumea, pentru că e rampa de lansare a tuturor vedetelor pe care le regăsim apoi la televizor, pe post de asistente - asta după ce avansează de la nivelul 0, unde fac doar pe decorul viu. Soacra le-a luat şi ea, en-gros, ca să mai afle ce zic specialiştii despre aranjarea caselor de vacanţă de la ţară. Aflaţi în vizită la o clătită, noi am ales s-o răsfoim p-aia cu staruri autohtone goale. Revista era din 2004.

Şi am avut un mic şoc. Acolo era o domnişoară drăguţă pe nume Lăzăruţ. Care azi pozează în fată serioasă, cuminte, decentă. Ceea ce poate că şi e. Doar că de lansat nu s-a lansat în postura gingăşiei care croşetează botoşei pentru copiii sinistraţi, ci în chipul unei delicate adolescente care se plimba artistic cu păsărica goală prin oraş, cu public alăturea.

Fireşte, sunt convinsă că a fost ideea fotografului şi că ea, cum era mică şi neprihănită, s-a gândit că e OK aşa. Şi a fost, probabil. Căci astăzi doamna este cineva despre care vorbim. Oare dacă poza măcar cu chiloţi pe dânsa, mai vorbeam? Da' Poponel oare o mai iubea? N-o să aflăm niciodată. Shit!

INVESTIGAŢIE MONDENĂ

În fine, Cătălin Crişan nu conteneşte să facă furori în lumea mondenă. Acum, există două posibilităţi. Ori omu' e un tip absolut irezistibil cu o viaţă palpitantă de n-a văzut pământu', ori scriitorii s-au dus cu capu' definitiv. Titlul mare striga ascuţit că CC a minţit. Zic, fuck!, ce-o mai fi comis?! Ei bine, el zicea că acu' 22 de ani nu s-a întreţinut intim cu o anume tăntică. Ulterior, investigatorii au dovedit contrariul. Haida de!

×
Subiecte în articol: punctul pe g