x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ţigări confiscate la Porţile de Fier I

Ţigări confiscate la Porţile de Fier I

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Mai 2008   •   00:00
Ţigări confiscate la Porţile de Fier I

Doi cetăţeni bulgari implicaţi în trafic internaţional de ţigări au fost prinşi, marţi seară, de poliţişti de frontieră mehedinţeni şi lucrători vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, în timp ce încercau să introducă ilegal în România 10.000 de pachete cu ţigări.

 

Doi cetăţeni bulgari implicaţi în trafic internaţional de ţigări au fost prinşi, marţi seară, de poliţişti de frontieră mehedinţeni şi lucrători vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, în timp ce încercau să introducă ilegal în România 10.000 de pachete cu ţigări.

FLAGRANT. Ţigările ascunse într-un plafon dublu al unui autofurgon, erau destinate vînzării în mod ilegal în Austria. "Aseară, la ora 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, s-au prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în România cu o autofurgonetă înmatriculată în Bulgaria, cetăţenii bulgari G. Genadiev, în vîrstă de 23 de ani şi V.Iliev, în vîrstă de 31 de ani. Avînd date şi informaţii despre implicarea celor doi cetăţeni bulgari în traficul internaţional cu ţigări, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au efectuat un control amănunţit asupra documentelor de călătorie, bagajelor şi mijlocului de transport”, a declarat purtătorul de cuvînt al IJPF Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera. Cu banii obţinuţi pe ţigări, cei doi bulgari urmau să-şi cumpere un autoturism. Autorităţile de frontieră mehedinţene l-au sancţionat pe cetăţeanul bulgar V.Iliev cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar cele 10.000 de pachete ţigări şi autovehiculul în valoare de 9.400 euro au fost confiscate. Dacă traficul ilegal cu ţigări s-ar fi finalizat, cei doi bulgari urmau să obţină un profit ilicit de peste 25.000 euro.

×
Subiecte în articol: magazin tigari porţile fier