O substanţă din sperma umană ar putea ajuta virusul HIV la infectarea celulelor din organism, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii germani, publicat in revista Cell şi preluat de Reuters. Cercetătorii de la University Clinic din Ulm spun că fosfataza acidă prostatică (PAP), o enzimă produsă in mod natural de prostată, poate forma nişte fibre minuscule numite fibrile amiloide. Acestea captează fragmente de HIV pe care le introduce in celule.
Specialiştii au făcut descoperirea in timp ce căutau factori din spermă care ar putea bloca infecţia cu HIV-1, cea mai comună formă a virusului care provoacă maladia SIDA (sindromul imunodeficienţei umane). Se pare că, in unele cazuri, enzima contribuie de 50 de ori mai mult la răspăndirea virusului, potrivit unor experimente. "In acest studiu, am demonstrat că fragmentele de PAP, un marker prezent din abundenţă in spermă, formează fibrile amiloide care contribuie dramatic la răspăndirea infecţiei cu HIV-1", spun cercetătorii.
Specialiştii vor să descopere substanţele care ar putea impiedica acest proces, pentru a incetini evoluţia bolii. Fibrilele amiloide formate din diferite proteine sunt asociate cu mai multe boli, inclusiv Alzheimer şi boli prionice (encefalopatii spongiforme transmisibile). Specialiştii spun că mai sunt necesare studii pentru a clarifica rolul amiloidelor in transmiterea virusului. In lume există aproximativ 60 de milioane de persoane infectate cu HIV, 90% dintre infecţii apărănd in urma contactelor sexuale neprotejate. SIDA a ucis pănă in prezent peste 20 de milioane de oameni.