Şaptezeci de case au fost distruse de flăcări în incendiul izbucnit joi în orăşelul Montecito din sudul Californiei, a anunţat vineri un responsabil al administraţiei locale, citat de Agerpres.
Terri Nisich, purtătoare de cuvânt a administraţiei din comitatul Santa Barbara, a precizat că focul declanşat joi seara se întinsese pe circa 325 de hectare înainte de miezul nopţii şi tinde să se apropie de oraşul Santa Barbara, fiind propagat de vântul puternic. Posturile de televiziune au arătat mai multe vile în flăcări în Montecito, unde casele pot valora milioane de dolari şi unde locuiesc de altfel numeroase celebrităţi, între care vedeta TV Oprah Winfrey.
Locuitorii din sudul Californiei au fost avertizaţi să se pregătească de posibile incendii în aceste zile, din cauza temperaturilor neobişnuit de ridicate, a secetei şi a vântului care bate dinspre deşert. Acum un an, aceeaşi regiune a fost devastată de nu mai puţin de 30 de incendii care au distrus într-o săptămână 2000 de case şi au determinat evacuarea a 500.000 de locuitori.
Citește pe Antena3.ro