x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 29 mai 2019. Oboseala îşi spune cuvântul, pentru că ai ajuns la capătul puterilor

Horoscop 29 mai 2019. Oboseala îşi spune cuvântul, pentru că ai ajuns la capătul puterilor

28 Mai 2019   •   15:25
Horoscop 29 mai 2019. Oboseala îşi spune cuvântul, pentru că ai ajuns la capătul puterilor
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Nu e genul tău să stai şi să plângi în surdină pentru cine ştie ce motiv de supărare. Tu eşti puternic, optimist, mereu vesel, ca atare numai de tine depinde să ieşi din această pasă care-ţi cam dă târcoale. Seamănă cu apatia, cu depresia, cu anxietatea, fără să poţi spune clar de unde provine. Propune-ţi o detoxifiere urgentă de gânduri negative, de emoţii neplăcute, de cine ştie ce factori care îţi aduc aminte de tot ce e mai urât şi mai trist pe lume. Ia taurul de coarne şi şterge din program tot ce te-ar putea deranja sau întrista.  Înconjoară-te doar de lucruri care te fac să te simţi bine şi îţi ridică moralul: culoare, lumină, copii, muzică, glume…

 

Horoscop Taur. Nu te supăra pe lucrurile care merg greoi în viaţa ta acum, pentru că ele nu anunţă deloc o problemă. Dimpotrivă, ceea ce pare acum mai dificil sau mai trist pentru tine, s-ar putea să fie avanpremiera unor evenimente fericite. Totul e exact invers decât pare, ca atare ascultă ce-ţi transmite eul interior, pentru că el îţi transmite cum să tratezi situaţia de faţă. Dacă tu sari în sus de bucurie şi intuiţia îţi spune s-o laşi mai moale, că nu e chiar motiv de fericire, ţine cont de avertismentele ei. Dar şi viceversa: dacă tu te temi şi de umbra ta şi spui la tot pasul că n-o să iasă nimic, deşi ceva din interior îţi zice că va fi bine, şi asta trebuie să asculţi, pentru că lucrurile sunt altfel decât se văd. Sunt aşa cum le simţi!

 

Horoscop Gemeni. Trebuie să faci mai multe călătorii scurte pe parcursul acestei zile, dar parcă nu eşti în cea mai bună pasă pentru a pleca la drum. Dacă ai putea, ai amâna aceste deplasări pentru altădată, dar dacă nu se poate, fă un efort să scapi mai repede de aceste sarcini. Pot fi deplasări în interes de serviciu sau pentru a face cuiva drag un serviciu, deci conţin o oarecare doză de obligativitate din partea ta, nu prea le poţi refuza. Te vei întoarce acasă frânt de oboseală, dar măcar satisfăcut că te-ai achitat de sarcini pe placul celui care te-a trimis la drum.

 

Horoscop Rac. Oboseala îşi spune cuvântul, pentru că ai ajuns la capătul puterilor. Ai muncit mult la un proiect ce a necesitat un consum imens de resurse – mentale, fizice, poate şi materiale – iar acum simţi nevoia să iei o pauză pentru a-ţi reîncărca bateriile. Dacă vezi că nu mai poţi, nu insista să continui, pentru că rezultatele vor fi modeste.  Ai avea mare nevoie de măcar o zi de totală detaşare faţă de tot ce făceai, privind totul de pe margine. Aşa ai putea descoperi unele hibe, unele scăpări, unele abateri de la drumul propus, deci hai, odihneşte-te şi tu un pic!

 

Horoscop Leu. Fii pregătit pentru o nouă aventură! Dar ca să poţi începe ceva nou, în primul rând trebuie să te asiguri că ai  lăsat locul complet curat în urmă. opreşte-te un pic şi priveşte înapoi, la etapele care se apropie de final, ca să te asiguri că nu ai lăsat nimic nerezolvat. La un final de capitol, trebuie să te eliberezi de resentimente, de regrete, de amintiri neplăcute, pentru că după ce îţi eliberezi sufletul de emoţii negative, vei fi pregătit pentru o renaştere. Lasă tot ce te-a deranjat în urmă, închide acel capitol pentru totdeauna, acceptând faptul că din toate acestea ai mai învăţat ceva util pentru tine.

 

Horoscop Fecioara. Profită de răgazul care ţi se oferă azi, pentru că vei vedea că nu e deloc o piedică, ci dimpotrivă, un bonus de timp de care chiar aveai nevoie. Te poţi opri un pic din iureşul unor evenimente pentru a descoperi fără grabă ce ai scăpat din vedere. Nu trata un refuz, un obstacol sau chiar un eşec de moment ca pe un dezastru, ci ca pe o prelungire de timp pentru a mai încerca ceva. La a doua încercare ar putea merge mult mai bine, deci foloseşte-te de orele primite cadou!

 

Horoscop Balanța. Faci echipă bună cu un prieten apropiat, dar de data aceasta tu reprezinţi latura raţională a acestui tandem iar celălalt e jumătatea ta emoţională. De obicei rolurile sunt exact invers, dar eşti persoana cea mai potrivită pentru a analiza lucrurile corect pe toate feţele, pentru a lua decizii clare şi ferme, pentru a înţelege situaţia la justa valoare, fără influenţe emoţionale, aşa cum ar face celălalt. Vă completaţi perfect unul pe altul şi ar merita să folosiţi această compatibilitate pe cât mai multe planuri.

 

Horoscop Scorpion. Mare atenţie până unde întinzi coarda în cazul unui conflict ce poate denatura în reacţii agresive periculoase. Poţi avea o confruntare acerbă cu o persoană care nu prea te are la suflet, descoperind cu această ocazie mai clar cine ţi-e prieten sau nu. Tensiunea generată de conflict te face să aluneci spre o zonă sensibilă pentru psihicul tău, pentru că nici ţie nu-ţi place cum se desfăşoară discuţia, pentru că scoate la iveală ce e mai urât din caracterul uman. Evită aşadar situaţiile conflictuale!

 

Horoscop Săgetător. Eşti cam sensibil din punct de vedere emoţional şi, la o stare deja fragilă, orice cuvânt cu tentă negativă are efecte şi mai mari asupra ta. De fapt, eşti atât de sensibil, încât chiar şi cel mai mic afront te doare, orice aspect ciudat te îngrijorează, şi totul din cauza unui psihic fragil şi pesimist. Eliberează-te de aceste stări neplăcute, deci, dacă vrei să te linişteşti şi să te eliberezi de povara din suflet, primul pas ar fi să ieşi din mediile încărcate negativ. Dacă la problemele tale mai vin şi ei cu ale lor, fii sigur că ziua va fi ratată.

 

Horoscop Capricorn. Bucură-te de liniştea care s-a instalat peste viaţa ta, de parcă toate problemele majore nu mai au nicio importanţă. Eşti calm, răbdător, te comporţi ca un înţelept care şi-a învăţat lecţiile destinului şi deja poate da sfaturi şi la alţii. Mulţi vor aprecia sfaturile tale, pentru că se bazează pe o experienţă bogată şi pe învăţături bine asumate. Cine te are azi prin preajmă are numai de câştigat de pe urma informaţiilor, cunoştinţelor şi ideilor bine argumentate logic pe care le ai de împărtăşit cu multă plăcere.

 

Horoscop Vărsător. Experimentează azi încrederea totală, lasă-te complet în voia celui de lângă tine sau în voia sorţii. Nu mai încerca să le controlezi tu pe toate. Aruncă-te în gol, convins că ai şi centură de siguranţă şi susţinători pe margine. Nu eşti singur într-un demers pe care îl construieşti pas cu pas, ai alături oameni de nădejde de la care poţi primi idei bune, sfaturi practice, poate şi o intervenţie salvatoare. Nu te mai îndoi de nimic, nici de tine, nici de ceilalţi, pentru că deţii toate resursele unei evoluţii stabile şi concrete, către un succes total.

 

Horoscop Pești. Eşti un judecător corect, care este capabil să dea verdicte extrem de juste într-o situaţie cu mai multe direcţii de interpretare. Vezi lucrurile prin prisma adevărului şi înţelege exact situaţia, fără a te lăsa influenţat de nimeni sau de nimic din jurul tău. Nu te bazezi decât pe propriile judecăţi de valoare, pe propriile argumente şi numai aşa vei reuşi să extragi o concluzie cât se poate de corectă cu privire la cele întâmplate. Unii vor încerca să te influenţeze, dar rămâi imparţial pentru a da un răspuns sută la sută lucid şi clar.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

 

×
Subiecte în articol: horoscop 29 mai horoscop