Orele dimineţii aduc cu ele provocarea de a proceda cu mult tact în relaţiile cu superiorii, indiferent dacă situaţiile ivite sunt sau nu pe placul tău. Faptul că eşti destul de rezervat în relaţiile de afaceri şi nu renunţi la anumite principii îţi garantează în ochii lumii imaginea unui om integru, de încredere. Deşi ai multe idei şi vrei să te impui în colectivul tău, e indicat să păstrezi o notă de moderaţie.
Taur
Încearcă să fii mai flexibil în legătură cu principiile de viaţă la care te raportezi dacă doreşti să ajungi la un numitor comun în relaţiile tale parteneriale. Oricât ai fi de pragmatic, ţi-ar fi de folos să crezi în loc să demontezi alte puncte de vedere. Abilităţile de comunicare sunt astăzi provocarea şi în acelaşi timp cheia pentru a putea convinge colegii de viabilitatea ideilor tale.
Gemeni
Dacă de dimineaţă unii prieteni îţi cam pot da afacerile peste cap, la serviciu pari să fii stăpân pe situaţie şi să-ţi construieşti încet dar sigur succesul tău. Totuşi, n-ar strica să mai lucrezi la imaginea de om sceptic şi chiar suspicios. În relaţia cu partenerul de viaţă, nu duci lipsă de iniţiative cu scopul de a fi câtmai mult împreună, nevoia de siguranţă persistând pe fundal.
Rac
Astăzi, poate îţi doreşti să acorzi atenţie relaţiei cu partenerul de cuplu, însă fii pregătit pentru tot felul de surprize din partea superiorilor, mai ales în prima parte a zilei. Tactul este cuvântul cheie pentru a trece peste nemulţumirea evidenţă, fără repercusiuni ulterioare. Şi în relaţiile cu familia, o oarecare tensiune pluteşte în aer dar poţi trata în termeni practici orice problema ivită.
Leu
La serviciu eşti un model de competenţă şi responsabilitate, provocarea venind însă din slaba toleranţă pentru idei excentrice. Fii deschis şi dispus să pui în practică atât ideile tale creative, dar şi pe ale altora, fără a te lăsa influenţat de senzaţia că doar tu ai abilităţile potrivite. Atât acasă, cât şi cu colegii, disponibilitatea de a ajunge fără orgolii la un acord şi la soluţii funcţionale este esenţială.
Fecioara
În relaţia cu cei dragi, astăzi poţi pare destul de cenzurat în exprimarea afectivităţii. Însă, asta nu înseamnă că nu eşti sincer dispus să ajuţi cu un sfat pertinent acolo unde e cazul. Se recomandă să ai răbdare mai ales în problemele băneşti şi să-ţi temperezi remarcile acide atunci când din diverse motive nu găseşti susţinerea pentru planurile care privesc căminul personal.
Balanţă
Nevoia de stabilitate în relaţia cu cei din familie se poate ciocni astăzi de nerăbdarea partenerului tău, având senzaţia că nu te poţi baza pe acesta. Totuşi, sunt nişte neconcordanţe între dispoziţia fiecăruia, motiv pentru care nu are rost să te laşi afectat. Atâta timp cât nu-ţi propui să demonstrezi cine-i şeful şi eşti deschis la dialog, familia îţi va susţine valorile la care te raportezi.
Scorpion
Astăzi, tensiunile resimţite mai ales în prima parte a zilei vizavi de relaţia cu colegii de muncă te pot face să adopţi o atitudine rezervată, preferând să gestionezi din umbră situaţia. Ai resusele dar şi motivaţia necesară pentru a te face înţeles într-o manieră cât se poate de pragmatică, nelăsând prea multe breşe în argumentaţia ta, mai ales că este o zi în care e bine să fii în control.
Săgetător
Există riscul ca astăzi să apară momente tensionate pe tema banilor, cel mai probabil venite din divergenţele cu copiii. Având destulă experienţă, poţi decide să fii mai cumpătat la capitolul financiar, chiar dacă ai vrea să pui în practică toate planurile pe care le ai în vedere. Deciziile luate cu acordul tuturor părţilor sunt de preferat, chiar dacă gestionezi la fel de bine şi singur situaţia.
Capricorn
Experienţa privind oamenii cu care te înconjori justifică într-o anumită măsură atitudinea precaută de astăzi precum şi ambiţia de a dovedi că nu renunţi la integritate. Eşti sensibil la ceea ce cred alţii despre tine, însă slabe sunt şansele să arăţi acest lucru cuiva, mai ales că te încearcă şi un anume orgoliu de a-ţi demonstra autoritatea. Atât acasă cât şi în societate, tactul este elementul esenţial.
Vărsător
Conservarea resurselor interioare ar fi binevenită astăzi, mai ales în contextul dinamic al acestei perioade. Nu are rost să te enervezi din pricina unor modificări de ultimă oră din agendă sau unor vorbe necugetate, survenite în orele dimineţii. Caută să fructifici timpul petrecut în solitidine pentru a pune ordine în gânduri şi a stabili pe ce şi pe cine te bazezi pe viitor.
Peşti
Astăzi te ghidezi pentru realizarea dorinţelor tale după unele concepţii destul de tradiţionaliste. Totuşi, provocarea de a găsi modalităţi inovative de a produce venituri e greu de evitat şi n-ar strica mai multă iniţiativă şi curaj în acest sens. Fii deschis către sugestiile venite de la partenerii tăi, având de câştigat dacă te fereşti de tentaţia de a te impune în cercurile pe care le frecventezi.
Astrolog Ana Ozsvath
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
____________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
________________________________________
Te-ar putea interesa și
ZODIACUL ETRUSCILOR. 16 zodii de dinainte de fondarea Romei. Află-ți destinul, după cel mai spectaculos horoscop!
HOROSCOPUL TOAMNEI 2014
ZODIACUL ȚIGANILOR
Horoscop financiar pentru lunile iulie, august și septembrie 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
La ce vârstă începe fericirea? Află răspunsul, în funcție de zodia în care te-ai născut
Citește pe Antena3.ro