_____________________
Berbec
De reţinut pentru această zi este faptul că nu trebuie să te arunci în luptă fără a-ţi planifica pe îndelete strategia. Deşi eşti obişnuit a lua decizii rapid, acest lucru fiindu-ţi caracteristic, astăzi ar fi bine dacă ai încerca să priveşti ceea ce ţi se întâmplă dintr-o altă perspectivă. În ceea ce priveşte relaţiile, maiales cele de dragoste, încearcă să îţi păstrezi controlul, renunţând la reproşuri.
Taur
Deşi nu eşti mereu aşa, astăzi, tendinţa de a te lăsa manipulat de către cei cu care intri în contact este evidentă. Dar, ceea ce te poate "salva" din această situaţie este preocuparea pentru problemele care nu suportă amânare. Concentrându-te pe ceea ce ai de făcut, dar fără să cauţi răspunsurile în altă parte decât în sufletul tău, poate reprezenta cea mai bună rezolvare.
Gemeni
Cu greu îţi păstrezi obiectivitatea, în această zi. Căci emoţiile şi sensibilitatea îţi sunt amplificate, iar ceea se întâmplă în jurul tău te afectează. Cu toate acestea, este o zi în care poţi "ucide" ceea ce este nociv pentru tine, că emoţie, debarasându-te de efectele pe care acestea le au asupra ta. Alege-ţi un drum pe care să îl urmezi cu toată fiinţa ta, căci a sta cu mâinile-n sân, nu reprezintă o alegere favorabilă destinului tău.
Rac
O zi în care lista pe care să notezi priorităţile devine salvatorul minune. Ordinea şi timpul cu atenţie măsurat şi dedicat fiecărei acţiuni în parte, îţi vor simplifica viaţa, ajutându-te să îţi economiseşti energia. Ocupă-te de aspectul tău fizic, investind mai multe resurse în imaginea ta. Atunci când îţi este cerut sfatul, oferă-l cu drag.
Leu
Astăzi este una dintre acele zile în care timpul petrecut în folosul tău propriu îţi va aduce cele mai mari satisfacţii. Fie că te duci la spa, fie că practici un sport sau hobby-ul preferat, astăzi eşti orientat către propria-ţi persoană. Totuşi, deşi nu trebuie neapărat să asculţi sfaturile celor din jur, poate că ar fi bine să le dai importanţă acestora atunci când ceea ce ţi se spune are legătură cu banii pe care îi cheltui.
Fecioara
Se pare că astăzi nu îţi găseşti locul. Energia de care dispui trebuie cheltuită, cumva, însă a încerca să le impui altora voinţa ta proprie, nu este o idee bună. Este de preferat să te distrezi mai mult decât o faci de obicei, atrăgându-i astfel şi pe cei din jur în jocul tău, însă într-un mod plăcut şi natural. O zi în care nimic nu poate egala bucuria petrecută alături de copii.
Balanţă
Răbdarea trece marea. Nu uita acest lucru, astăzi, o zi în care gândurile nu-ţi dau pace şi nevoia de a acţiona impulsiv este crescută. Ideile altora nu sunt cele mai bune surse de inspiraţie pentru ceea ce ai tu de făcut, chiar dacă nu ştii ce decizie să iei. De această dată îţi poţi permite să fii nehotărât, căci, de această dată, trecerea timpului este în avantajul tău.
Scorpion
O zi în care poţi profita de toate elementele care ţi se ivesc în cale, căci eşti mai conştient şi mai obiectiv decât oricând. Cu atât mai mult, este o zi în care poţi face schimbări majore în viaţa ta, intuiţia fiindu-ţi un aliat impecabil. Trebuie să fii atent, însă, să nu îţi propui a face mai multe decât poţi. Căci stress-ulterior va fi garantat, în acest caz.
Săgetător
A fi înţelept, printre altele, înseamnă şi să reuşeşti să vezi oportunitatea acolo unde această pare absentă. Astăzi este una dintre zilele în care provocările se rezumă la acest lucru. Ar fi bine dacă ai păstra o atitudine pozitivă şi dacă nu te-ai grăbi să ajungi mai repede la finalul cursei, doar pentru a începe o alta. Chiar dacă simţi că nu ajungi nicăieri, pe actualul drum, păstrează-ţi liniştea interioară, surprize plăcute se întrevăd.
Capricorn
Cel mai bine te exprimi atunci când îţi împărtăşeşti ideile creative cu alţii. O zi în care toate ideile bune pe care le ai pot face că şi vieţile celor din jurul tău să se îmbunătăţească. Deşi greu încercat de obligativitatea de a alege o singură variantă corectă, ai putea să te mai linişteşti un pic respirând adânc şi ascultându-ţi inima. Sufletul tău ştie întotdeauna ce este mai bine pentru tine.
Vărsător
Îţi doreşti mai multă stabilitate în viaţa ta, iar astăzi ai parte de o acutizare a acestui sentiment. Pe de altă parte, nu prea mai suporţi ordinele primite, ceea ce îţi reduce eficienţa. Cu atât mai mult, în cazul în care nu înţelegi ce ţi se cere, revino cu întrebări pentru a-ţi clarifica gândurile, altfel rişti să te împiedici pe podium, în văzul tuturor.
Peşti
Este bine că nu crezi tot ceea ce ţi se spune. Este şi mai bine faptul că nu cedezi uşor în faţă vicisitudinilor vieţii, păstrând o atitudine optimistă. Dar, cu toate acestea, atunci când vine vorba despre finanţele tale, ascultă sfaturile celor specializaţi, pentru că nu îţi permiţi un plan de investiţii greşit. În continuare, a te baza pe intuiţie este o mişcare înţeleaptă.
Astrolog Alina Carciumarescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________
Citește pe Antena3.ro