Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (VII)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetu Marmaţiei.

1942 Marţi, 6 ianuarie
Boboteaza

Boboteaza ne-a tratat cu blândeţe: azi-dimineaţă, la ora 7:00, termometrul n-a însemnat decât -2°. M-am bucurat pentru bieţii soldaţi scoşi la paradă şi imobilizaţi ceasuri întregi.
Să fi scăpat de frig? "Gerul Bobotezei" este însă în legătură cu datinile vechi, cu stilul vechi, aşa încât mai suntem ameninţaţi 13 zile...

Locotenent-colonelul Marcel Olteanu, fiul rudei mele şi prietenului meu din copilărie, generalul Marcel Olteanu, a venit să mă vadă şi mi-a prins întrucâtva inima la loc. Lt.-colonel Olteanu e şeful de cabinet şi intimul generalului Pantazi, şi în această calitate trebuie să fie bine informat, şi nu pot să pun nici un moment la îndoială buna lui credinţă. Înaltul nostru Comandament nu e câtuşi de puţin alarmat de situaţia de pe frontul de Est. Infernala iarnă, cu nemaipomeniţi nămeţi şi ger până la -35° pe sectoarele Centru şi Nord ale frontului - viscolele şi zăpezile de pe sectorul Sud (unde gerul n-a fost aşa mare) au împiedicat aprovizionarea şi deplasările de trupe şi de muniţii şi au silit Comandamentul german să transforme războiul în Rusia, pentru lunile de iarnă, dintr-un război de manevră într-un război de poziţie. Pentru stabilirea unei bune linii strategice, Comandamentul german a fost silit să rectifice frontul, să apropie trupele de centrele de aprovizionare şi să le retragă în multe locuri ca să îndrepte şi să scurteze linia de rezistenţă.

Nicăieri, în sectoarele din Centru şi din Nord, forţele germane n-au cedat atacurilor ruseşti; trupele sovietice n-au ocupat decât poziţiile şi localităţile abandonate de nemţi. Statul nostru Major n-are cunoştinţă nici de ocuparea Novgorodului, nici de "eliberarea Leningradului". Desigur că abandonarea unor poziţii cu greu cucerite e dureroasă, dar nu era altceva de făcut, faţă de imposibilitatea transporturilor şi a mişcărilor unităţilor blindate şi moto­rizate. Toate aceste poziţii vor fi însă repede recucerite în primăvară; moralul trupelor germane e excelent pe tot frontul şi măsurile cele mai metodice au fost luate pentru ca soldaţii să îndure un minimum de suferinţe din cauza frigului şi greutăţilor de aprovizionare. Pentru campania din primăvară, 39 de divizii blindate noi sunt gata - material nou şi perfecţionat, oameni noi perfect instruiţi. Germania a început războiul în iunie trecut (contra Rusiei) cu 40 de divizii blindate; dintre acestea s-au pierdut, prin distrugere şi uzură, circa o treime. Dacă la acest material vechi se adaugă cel nou, constatăm că Germania va reîncepe războiul în 1942 cu circa 65 de divizii blindate în loc de 40, câte a avut în 1941, şi cu o armată completată şi încadrată după toate regulile artei. Potenţialul de producţie al armamentului german a sporit enorm, căci pe lângă fabricile din Germania au fost puse în mişcare cu maximum de randament uzinele din Cehoslovacia, Belgia şi Franţa, fără a mai vorbi de cele italiene, care lucrează şi ele pe capete. În faţa acestei producţii uriaşe, producţia rusească a scăzut cel puţin cu jumătate, admiţând că centrele industriale din Siberia şi Urali pot lucra în plin, ceea ce e dubios faţă de lipsa de materii prime şi de lucrători calificaţi în uzinele sovie­tice rămase în picioare...

Dacă în sectoarele din Centru şi Nord atacurile ruseşti n-au fost decât năvăliri în poziţiile abandonate de nemţi (cum pretind germanii şi... Olteanu) - în sectorul de Sud au fost atacuri serioase sovietice, care au constrâns pe nemţi, în neputinţa lor de a mai aduce întăriri, la retragere. A fost întâi atacul năvalnic asupra regiunii nord-Rostov, unde 30 de divizii (în cea mai mare parte cavalerie siberiană) s-au aruncat asupra porţiunii frontului apărat de ita­lieni... Ita­lienii au dat înapoi în dezordine, au descope­rit flancul stâng al germanilor şi i-au obligat să se retragă din Rostov. Dar şi aici lucrurile s-au aranjat şi retragerea nemţilor n-a trecut de 30 kilometri, linia frontului stabilizându-se la est de Taganrog, unde e şi astăzi...

În Crimeea, nu frigul şi zăpada au obligat pe nemţi să se retragă de la Kerci, ci lipsa de trupe şi neputinţa de a trimite altele din cauza zăpezilor. În Crimeea şi de-a lungul Mării de Azov, frigul n-a fost mare, a fost într-una mai cald ca în România şi ca la Odessa, dar a nins atât de tare, încât nici un transport n-a mai fost posibil decât cu săniile, şi sănii nemţii n-au avut destule decât pentru aprovizionarea trupelor la faţa locului, iar nu ca să mai transporte şi trupe. Pe tot litoralul Azov-Marea Neagră, până la Feodosia, pe o distanţă de peste 300 de kilometri, germanii au avut o singură divizie!! Debarcările la Kerci şi Feodosia au fost făcute prin surprindere, pe o ceaţă care a durat mai multe zile şi care n-a permis aviaţiei să facă zboruri de recunoaştere... Debarcarea a avut ca scop să degajeze Sevastopolul; dar nemţii n-au luat nici un regiment de la Sevastopol (unde comandă asediul generalul Hansen, fost şef de Misiune la noi), au continuat asediul şi au preferat să abandoneze Kerciul şi să apere restul Crimeei pe un front strâmt, la gâtul Peninsulei Kerci, mai sus de Feodosia... Nu este adevărat că Simferopolul a fost luat de ruşi; acum nemţii atacă violent şi cu succes Feodosia prin bombardament aerian (confirmat de Comunicatul de ieri). La Sevastopol, asediul continuă şi nu e exclus ca cetatea să cadă azi sau mâine...

Despre o evacuare a Crimeei nu s-a hotărât nimic; dar chiar dacă s-ar hotărî aşa ceva pentru scurtarea frontului de la gura Niprului, prin Perecop, la Mariupol - lucrul n-ar însemna nici o slăbire a situaţiei forţelor germane - pretinde Olteanu. Desigur, din punct de vedere strategic, dar din punct de vedere moral! Olteanu pretinde că, dacă s-ar evacua Crimeea, ea ar fi recucerită în doi timpi, la  primăvară... Să aibă dreptate sau simplu optimism? Expunerea lui Olteanu m-a mai însufleţit şi am mai uitat de ştirile alarmante răspândite de posturile de radio britanice şi de cercurile noastre evreieşti şi anglofile.

Pantazi şi Olteanu au găsit moralul trupelor noastre pe front excelent, şi Comandamentul German încântat de soldaţii noştri! De-aia ne mai cer... şi ai noştri, şi nemţii, bine echipaţi şi călduros îmbrăcaţi... Despre trecerea trupelor germane spre sud, Olteanu nu cunoştea - sau n-a vrut să mărturisească că cunoştea - intenţiile exacte ale nemţilor. Cert e că trupele merg spre graniţa turcească şi probabil e, că la timpul oportun, se va pune un ultimatum Turciei: sau lasă trupele germane să treacă, amical, sau trupele vor răzbi prin Turcia, însă neamical. Când şi cum, nu se ştie. Din informaţiile Statului nostru Major aşa rezultă, că turcii aşteaptă acest ultimatum, ca să se supună forţelor majore şi să aibă un pretext accepta­bil pentru călcarea tratatului lor cu Anglia... Aşa au făcut şi bulgarii, care nu s-au supus primăvara trecută decât unui ultimatum, după ce trupele germane fu­seseră masate în România.
Numai că turcii nu sunt bulgari!