x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă China colaborează cu Rusia pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus

China colaborează cu Rusia pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus

29 Ian 2020   •   15:52
China colaborează cu Rusia pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus

Rusia şi China colaborează pentru a dezvolta un vaccin împotriva noului tip de coronavirus, iar experţii din Beijing au predat deja genomul acestui virus unor cercetători din Moscova, a anunţat miercuri o misiune diplomatică rusă din China, citată de Reuters.

Bilanţul deceselor provocate în China de noul tip de coronavirus a crescut miercuri la 132, iar numărul cazurilor confirmate a ajuns la aproape 6.000.

"Experţii ruşi şi chinezi au început să dezvolte un vaccin", a anunţat Consulatul Rusiei din provincia Guangzhou într-un comunicat.

Nu este clar deocamdată dacă oamenii de ştiinţă ruşi şi chinezi lucrează la acest proiect împreună sau separat.

Rusia, care nu are încă niciun caz confirmat de infecţie cu coronavirus, a început marţi să îi controleze pe toţi turiştii ruşi care se întorc în ţară după o vizită în China, au anunţat miercuri reprezentanţii Autorităţii naţionale pentru protejarea sănătăţii consumatorilor.

"Partea chineză a predat genomul virusului către Rusia, fapt ce a permis cercetătorilor noştri să dezvolte imediat teste-expres care fac posibilă identificarea virusului în organismul uman în cel mult două ore", a precizat Consulatul rus.

Rusia poartă discuţii cu China în legătură cu posibilitatea evacuării cetăţenilor săi din Wuhan şi din provincia Hubei, epicentrul epidemiei, au precizat reprezentanţii consulatului.

Prim-ministrul Mihail Mişustin a ordonat Autorităţii ruse pentru protecţia consumatorului să redacteze şi să prezinte un plan către Guvern, miercuri, care să conţină modalităţi de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Autorităţile ruse au închis anumite puncte terestre de trecere a frontierei către China, situate în Orientul Îndepărtat, până pe 7 februarie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: coronavirus Rusia China