x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Dinozaurii revin în Mongolia!

Dinozaurii revin în Mongolia!

11 Iul 2014   •   16:58
 Dinozaurii revin în Mongolia!

Statele Unite ale Americii i-au înapoiat Mongoliei peste 18 schelete şi fosile de dinozauri care fuseseră furate din deşertul Gobi, apoi exportate ilegal, afirmând că ele ar putea umple un întreg muzeu, relatează vineri AFP.

Unele fuseseră importate ilegal în SUA cu documente false, iar altele au fost introduse clandestin de un colecţionar britanic.

''O astfel de acţiune de predare este fără precedent'', a declarat procurorul federal al New Yorkului Preet Bharara, în cadrul unei ceremonii de predare a pieselor furate ce a avut loc joi.

Lotul de fosile ''este suficient pentru a umple un muzeu de istorie naturală, care este în prezent în proiect în Mongolia. Suntem onoraţi să predăm aceste fosile poporului Mongoliei'', a adăugat el.

Statele Unite au predat deja Mongoliei, în urmă cu peste un an, primele resturi ale unui schelet de tiranozaur vechi de 70 milioane de ani. Scheletul fusese vândut la licitaţie contra sumei de peste un milion de dolari înainte să intervină autorităţile americane, la cererea Mongoliei.

Ministrul mongol al Culturii a indicat la rândul său că scheletul respectiv va fi prima piesă expusă în viitorul muzeu al dinozaurului, pe care guvernul său doreşte să-l construiască.

AFP aminteşte că un colecţionar cu sediul în statul american Florida (sud-est), Eric Prokopi, a pledat ''vinovat'' în decembrie 2012 pentru că a importat ilegal resturi de schelete de dinozauri, care au fost apoi predate autorităţilor americane de către fostul său partener de afaceri britanic.

Prokopi, care risca până la 17 ani de închisoare şi 250.000 de dolari amendă, a fost în cele din urmă condamnat la trei luni de închisoare pe 3 iulie după ce-a pledat ''vinovat'' şi a predat scheletele.

×