Drumul spre casă

Somonii şi unele specii de ţestoase marine se ghidează după câmpul magnetic al Pământului pentru a se întoarce acasă, unde dau naştere urmaşilor.

Fiecare om păstrează în inima şi amintirile sale un loc aparte pentru ţinuturile natale. Mulţi simt nevoia ca, într-un anumit moment din viaţa lor, să se întoarcă în acele ţinuturi. Se pare că din acest punct de vedere, oamenii nu sunt atât de diferiţi de animale. Cercetătorii au descoperit de mult timp un astfel de fenomen la somoni şi la anumite specii de ţestoase marine. Locul naşterii le rămâne imprimat în memorie, iar la maturitate, după mulţi ani, se întorc în locul în care au ieşit din ou pentru a da, la rândul lor, naştere urmaşilor. În studiile îndelungate în ceea ce priveşte călătoriile de sute, chiar mii de kilometri, oamenii de ştiinţă au încercat să descopere ce fenomene stabilesc rutele de migraţie pe care le urmează somonii sau ţestoasele în căutarea locurilor natale.

TEORIE. Un nou studiu, condus de profesorii de la Universitatea North Carolina din Statele Unite, preluat parţial de The Telegraph, propune o teorie conform căreia aceste creaturi acvatice se folosesc de câmpul magnetic al Pământului pentru a-şi fixa în memorie semnătura distinctivă a locului din care au plecat pentru prima oară la drum. Această teorie este plauzibilă deoarece câmpul magnetic variază semnificativ pe suprafaţa Pământului, astfel încât fiecare regiune are propria semnătură magnetică.

CĂLĂTORII. După ce ies din ou, puii de ţestoasă se aventurează în apele oceanelor şi parcurg, de-a lungul vieţii, distanţe impresionante. Odată ajunse la maturitate, ţestoasele marine se folosesc de câmpul magnetic şi de "amintirea magnetică" din copilărie şi migrează mii de kilometri pentru a ajunge în locurile natale, ignorând orice altă zonă favorabilă reproducerii întâlnită pe parcurs. Acelaşi comportament a fost descoperit şi la somoni, care îşi depun ouăle în râuri, apoi se întorc în apele marine sau oceanice, pentru ca, după câţiva ani, să parcurgă sute de kilometri înapoi pentru a-şi depune ouăle în apele aceluiaşi râu. Conducătorul studiului, profesorul Kenneth Lohmann de la Universitatea North Carolina, este de părere că fenomenul se datorează proceselor de reproducere realizate cu succes în trecut în aceste zone. "Pentru animalele care au nevoie de condiţii de mediu specifice pentru a se reproduce, testarea unei zone noi, nefamiliare s-ar putea dovedi a fi dificilă şi riscantă. De aceea, aceste creaturi par să urmeze o strategie, pe modelul căreia dacă locul natal a fost destul de bun pentru părinţi, va fi destul de bun şi pentru urmaşi", a explicat profesorul Lohmann.