x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Eclipsă de soare vizibilă din Orientul Mijlociu și Asia

Eclipsă de soare vizibilă din Orientul Mijlociu și Asia

26 Dec 2019   •   14:10
Eclipsă de soare vizibilă din Orientul Mijlociu și Asia

Mii de persoane s-au adunat a doua zi de Crăciun, în regiuni din Orientul Mijlociu şi Asia pentru a observa o eclipsă de Soare inelară, un fenomen astronomic spectaculos cunoscut şi sub numele de "inel de foc".

O eclipsă parţială de acest tip se produce atunci când Luna nu este suficient de aproape de Pământ pentru a acoperi în totalitate Soarele, lăsând vizibil doar un inel strălucitor în jurul discului solar.

În acest an, eclipsa va putea fi observată, dacă condiţiile meteo o vor permite, în Orientul Mijlociu, în sudul Indiei şi în Asia de Sud-Est, până în nordul Pacificului.
"Acesta va fi prima din cele două eclipse inelare vizibile din Singapore pentru restul secolului. Deci, în acest sens, pentru noi este un eveniment foarte rar", a declarat Albert Ho, preşedintele Societăţii Astronomice din Singapore. Următoarea eclipsă de Soare inelară vizibilă din Singapoare va avea loc în 2063.

Sute de astronomi amatori şi fotografi s-au adunat în portul din Singapore pentru un eveniment "unic în viaţă".

"Pentru următoarea, va trebui să aştept în jur de 40 de ani", a spus Jason Teng, 37 de ani, care şi-a luat o zi liberă pentru a fotografia eclipsa.

Astronomul amator a folosit un filtru solar special montat pe telescopul său, deoarece este periculos să observi eclipsa cu ochiul liber.

Alexander Alin, un geofizician în vârstă de 45 de ani din Germania, călătoreşte în toată lumea pentru a urmări eclipsele.

"Durează doar două minute, însă este atât de intens încât vorbeşti despre asta cu familia şi prietenii timp de câteva luni", a spus el.

În sudul Indiei, oamenii s-au adunat pe plajele din statul Tamil Nadu pentru a observa fenomenul astronomic. În New Delhi, norii şi poluarea au blocat vizibilitatea şi premierul indian Narendra Modi şi-a exprimat dezamăgirea pe Twitter.

Următoarea eclipsă solară va avea loc în iunie 2020 şi va fi vizibilă doar în anumite regiuni din Africa şi nordul Asiei.

În iunie 2021, o eclipsă solară va putea fi urmărită doar în regiunea arctică, în unele zone din Canada, Groenlanda şi Orientul Extrem rus.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: eclipsa soare